A rămas fără microbuz, după ce l-a cumpărat fără să-l verifice. Ce au depistat polițiștii

Un bărbat a rămas fără microbuz, după ce l-a procurat de la alt cetățean, fără să-l verifice ulterior. Neregulile au fost depistate de către un echipaj mobil al Direcției regionale VEST, în zona de frontieră, care a constatat că seria caroseriei fusese modificată ilegal, iar numărul de bază al caroseriei nu figura nici în certificatul de înmatriculare.

Foto: border.gov.md

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 18:10, la intrarea în localitatea Semeni, din raionul Ungheni. Polițiștii de frontieră au oprit în trafic un Mercedes 321D, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean moldovean în vârstă de 33 de ani. În urma verificărilor mijlocului de transport au fost observate modificări vizibile la seria caroseriei. Oamenii legii au constatat că numărul din certificatul de înmatriculare nu coincide cu cel montat pe caroserie.

Șoferul nu a putut oferi o explicație, menționând doar că așa a procurat microbuzul, fără a-l verifica ulterior.

Până la finalizarea cercetărilor și prezentarea documentelor legale, mașina a fost indisponibilizată pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni.


Pub