Andrei Năstase a prezentat proiectul privind „votul electronic” în CMC: E foarte necesar, în special în condițiile pandemice

Platforma DA a înaintat un proiecte privind introducerea votului electronic în cadrul Consiliului municipal Chișinău, menit să eficientizeze activitatea aleșilor locali, în special în condițiile pandemiei în care se află țările lumii. „Ne propunem eliminarea vidului legislativ pe subiectul dezbătut prin modificarea și completarea actelor legislative, astfel creând un cadrul legal privind introducerea votului electronic în cadrul ședințelor CMC și transmiterea on-line a ședințelor comisiilor de specialitate”, a menționat consilierul Andrei Năstase, liderul Platformei DA.

Foto: poză-simbol

„Actualmente, pe fundalul crizei pandemice, capacitatea de vot a aleșilor locali este limitată, vulnerabilizată, procesele decizionale devenind tot mai greu de înfăptuit, fiind blocate adesea din cauza lipsei unor consilieri de la ședințelor plenare. Mai mult decât atât, aceste impedimente viciază principiul transparenței în cadrul procedurii de vot. Un alt argument pentru implementarea sistemului de vot electronic este dreptul fiecărui consilier de a vota așa cum consideră el personal de cuviință, fără a i se impune o decizie comună. Votul întregii fracțiuni, practicat de o manieră aproape abuzivă, exprimat de liderul fracțiunii, contravine Regulamentul-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale, iar lipsa transmisiunii on-line a ședințelor comisiilor de specialitate limitează accesul cetățenilor la informație”, a declarat Andrei Năstase, la ședința de astăzi a CMC.

Există două posibilități de implementare a votuli electronic:

1.Butonul, care, în opinia lui Năstase, deși e cel mai ieftin, prezintă risc de fraudare a votului prin votarea de către persoane terțe;

2.Cartela - fiecare consilier primeste o cartelă personalizată, pe care o introduce în dispozitivul de vot ca să poata participa la votare. Și în acest caz există riscul exercitării votului de către o altă persoană, însă riscul este mai mic, spune consilierul Platformei DA.

Aleșii locali urmează să aleagă una dintre cele două metodologii propuse. Implementarea proiectului „va asigura cvorumul ședințelor, cu posibilitatea participării aleșilor la procesul de vot de la distanță; va asigura transparența votului; va garanta dreptul fiecărui consilier de a vota personalizat și nu neapărat în cadrul votului colectiv, cu excluderea votului pentru întreaga fracțiune practicat acum, exprimând de regulă opinia liderului fracțiunii; va extinde practicile democratice și va eficientiza procesul de guvernare prin utilizarea mijloacelor electronice; va responsabiliza aleșii locali față de societate prin fiecare vot exprimat, se menționează în proiect.

„Introducerea votului electronic la ședințele Consiliului municipal Chișinău și transmiterea on-line a ședințelor comisiilor de specialitate a Consiliului municipal Chișinău ar avea un impact major asupra gradului de transparență a ședințelor CMC precum și a comisiilor de specialitate”, a mai menționat Andrei Năstase.


Pub