image
Sursa foto: facebook.com/musteatavlad

Directorul Proimobil, despre atacurile asupra afacerii sale și familiei: „Poate totuși lăsați oamenii să rămână ACASĂ”

Directorul companiei Proimobil, Vlad Musteață, vorbește despre atacurile la care ar fi fost supus în ultimii cinci ani, în care, afirmă omul de afaceri, „cu o umbrelă albastră plouată cu trandafiri puteai să preiei afaceri cu ușurință”.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Vlad Musteață spune că ținta atacurilor ar fi ajuns și familia și cei apropiați, nu doar afacerea sa.

„Cunoașteți ceva mai josnic decât un grup de criminali care încearcă să se lupte cu tine atacându-ți soția, familia, prietenii? Acum serios, doar la asta vă duce mintea de hârtie și mușchii umflați de prostie? Probabil toată lumea știe că, compania pe care am creat-o din temelie a fost ținta unui atac raider bine regizat. Se întâmpla în vremea în care cu o umbrelă albastră plouată cu trandafiri, puteai să preiei afaceri cu ușurință, să bagi oameni la pușcărie doar cu un singur apel, să deposedezi de business și să aduci zeci de familii în pragul sărăciei doar apăsând pe butoane. Mari meseriași, zău! Unii dintre ei nici măcar studii nu au, se tăvălesc în prostie și ung pe pâine depravarea. Nu, nu vă gândiți la vremuri istorice, sau la acei ani ‘90, renumiți pentru racket și numeroase grupuri criminale. Vorbesc despre ultimii cinci ani!”, afirmă directorul Proimobil.

În cazul său, mai spune Vlad Musteață, nu au reușit să-i preia afacerea datorită mișcărilor de pe scena politică, referindu-se la prăbușirea PD de la guvernare în iunie 2019. Chiar și așa, afirmă Musteață, mai sunt oameni care slujesc vechiul regim.

„Mișcările de pe scena politică au cam dat peste cap planurile. S-au dus la vale rău. Le suferă rânza, iar frustrarea nu se lasă ogoită. A mai dat și pandemia asta peste ei. Aoleu! Nu tu campionate cu defilări de mușchi! Nu tu chefuri cu gagici în cluburile nobilimii! Nu tu reportaje făloase la televiziunile trustului! Deși slugile lucrează încă pentru ei: scriu la comandă, denigrează și aruncă zoi în spațiul public! E dovada faptului că li s-au terminat toate argumentele și pietrele de lansat spre mine și se ating de familie! O metodă josnică și banditească! Deși există numeroase sesizări în adresa instituțiilor de drept, depuse de mai mulți oameni de afaceri, grupurile criminale continuă să-și desfășoare activitatea nestingherit. Prin intermediul surselor media pe care le-au controlat (și continuă să o facă), hărțuiesc familii, ponegresc nume, intimidează oamenii”, mai scrie Vlad Musteață.

„Uneori am impresia că țara asta a devenit un câmp pe care, de la atâtea pesticide, nu mai crește nimic. Despre dreptate nici nu mai vorbesc! O vom căuta încă mulți ani cu felinarul. Dar poate, totuși, punem capăt terorii, bandiților, oportuniștilor și hoților! Poate, totuși, lăsați oamenii să respire libertatea, să-și dezvolte afacerile, să vă ajute să dezvoltați Republica Moldova și să rămână ACASĂ!”, a conchis omul de afaceri în postarea sa.

Cunoașteți ceva mai josnic decât un grup de criminali care încearcă să se lupte cutinee atacându-ți soția, familia,... Posted by Vlad Musteata on Monday, 20 July 2020

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: