(update) Noi detalii despre incidentul cu ostatici din Luțk: Agresorul a eliberat trei ostatici

(update) Bărbatul care s-a baricadat într-un autobuz plin cu pasageri în centrul orașului Luțk, a eliberat trei dintre ostatici, informează Unian.ua.

Foto: Типичный Днепродержинск

Este vorba despre un copil, o femeie însărcinată și o femeie în vârstă. Despre asta a anunțat viceministrul ucrainean de Interne, Anton Gerașcenko.

Maxim Krivoș a declarat într-o conversație telefonică jurnaliștilor de la postul ucrainean de televiziune NTA că ostaticii din autobuz sunt în condiții precare. Mai mult, acesta a comunicat jurnaliștilor că o femeie însărcinată și un copil au fost răniți, relatează NV.

Krivoș le-a spus reporterilor că va elibera ostaticii atunci când i se vor îndeplini cerințele. Potrivit acestuia, „cu cât erau mai multe camere foto”, cu atât mai rapid acestea ar fi îndeplinite.

Amintim că un bărbat originar din Rusia a luat cu asalt un autobuz plin cu pasageri în Piața Teatrului din centrul orașului Luțk, și s-a baricadat în el. La fața locului s-au auzit împușcături, iar piața a fost înconjurată de forțele speciale ucrainene.

Conform informațiilor preliminare, aproximativ 20 de persoane sunt ținute ostatice.

Polițiștii ucraineni au fost alertați despre incident în jurul orei 09:30 dimineața. Abia la ora 19:10, agresorul a permis unui polițist să se apropie de autobuz, pentru a transmite apă ostaticilor.

Presa din regiune scrie că agresorul telefonează rudelor ostaticilor să ia legătura cu jurnaliștii, pentru a le transmite revendicările.


Pub