Sandu, despre neconsultarea asumării de răspundere din 2019: „Guvernul nu e o grădiniță, unde eu eram educatoarea și Andrei Năstase în grupa mică”

Fosta prim-ministră neagă faptul că ar fi mers pe asumare de răspundere, în noiembrie 2019, fără să consulte membrii cabinetului pe care îl conducea. Maia Sandu a calificat, la emisiunea CotidianulLive din această seară, drept „lipsite de logică” acuzațiile lansate de liderul Platformei DA, că ar fi „folosit acea asumare ca și o trambulină pentru prezidențiale”.

Foto: UNIMEDIA

„Guvernul nu este o grădiniță, unde eu eram educatoarea și domnu Năstase în grupa mică.

Dacă analizați cum se întâmplă lucrurile în general de când am fost demisă, vizibilitatea e greu să o asiguri. Când cineva spune că noi special am făcut asta ca să ne lansăm în campanie nu există niciun pic de logică. Din contra, dacă ne gândeam la prezidențiale, urma să ne ținem de fotoliu ca să menținem aceste instrumente și că ești pe ecranul televizorului. Am vrut sa avem un procuror independent, care ne-ar fi ajutat enorm să curățăm clasa politică”, a declarat fosta prim-ministră, Maia Sandu.

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate a reacționat astfel la acuzațiile venite din partea foștilor colegi din blocul ACUM, membrii Platformei DA, care au afirmat, în repetate rânduri, că proiectul de asumare de răspundere care a condus la căderea Guvernului Sandu a fost o insistență a prim-ministrei de atunci, iar cedarea puterii a fost o greșeală.

„Iată ceea ce s-a făcut de-a lungul timpului în Republica Moldova: Își asumă responsabilitatea în condiții avantajoase pentru ei.

Unii și-au asumat răspunderea pentru justiție, crezând că în acest mod își fac o trambulină pentru prezidențiale, alții își fac această trambulină tot pentru viitoarele prezidențiale și mai puțin contează nevoile oamenilor.

Asumările se fac atunci când este ceva de urgență, Parlamentul este în vacanță, de exemplu, dar nu ceri salarii majorate în septembrie prin asumare, pentru că toate se pot face prin procedură ordinară parlamentară”, a declarat anterior liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

În toamna anului 2019, Guvernul Sandu și-a asumat răspunderea pe mai multe modificări la Legea Procuraturii, ce permiteau primului ministru să înainteze candidații la funcția de Procuror General. Partidul Socialiștilor, cu care PAS și Platforma DA se aflau în coaliție, nu a susținut proiectul de asumare și a înaintat o moțiune de cenzură, votată și de Partidul Democrat, aflat la acel moment în opoziție. În consecință, Guvernul Sandu a căzut, în loc fiind învestit unul minoritar, condus de Ion Chicu.


Pub