Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda Moldovei un credit de 70 mln de euro pentru combaterea Covid-19

Crina Dumitriu
21/07/2020
Captura

Republica Moldova va lua un credit de 70 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB)  pentru a face față cheltuielilor aferente combaterii Covid-19. Cabinetul de Miniștri a aprobat luni un acord-cadru pentru preluarea împrumutului.   

„Împrumutul este structurat în 2 componente și reprezintă un răspuns eficient și prompt la necesitățile Republicii Moldova în lupta cu COVID-19, precum și consecințele acestei pandemii, inclusiv pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii”, a declarat vicepremierul  Serghei Pușcuța. 

40 milioane euro vor fi oferite pentru componenta Sănătate, și vor finanța următoarele tipuri de cheltuieli: achiziția, în cadrul procedurilor de urgență, a echipamentelor medicale și materiale consumabile, reabilitarea și transformarea spațiilor/unităților medicale, mobilizarea de expertiză suplimentară, întru asigurarea măsurilor de răspuns de urgență la COVID-19.

Alte 30 milioane euro vor fi oferite în calitate de Suport pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii. Mijloacele financiare vor oferi finanțare pentru capital circulant și nevoile de investiții ale IMMM-urilor afectate de criză, ajutându-le să păstreze locuri de muncă viabile. Această componentă va fi realizată prin recreditarea beneficiarilor finali prin intermediul instituțiilor financiare participante.

Guvernul Republicii Moldova estimează ca resursele financiare din cadrul împrumutului să acopere cheltuielile aferente COVID-19 în perioada bugetară 2020-2022. În consecință, data limită de debursare este stabilită la 30 iunie 2022.

Entitatea implementatoare a proiectului este desemnată Instituția Publică „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă”.

Crina Dumitriu
21/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii