‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 24 aprilie, 2024
16.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMoldova planifică să reducă consumul de hidrofluorocarburi utilizate în sectorul frigorific

Moldova planifică să reducă consumul de hidrofluorocarburi utilizate în sectorul frigorific

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care distrug stratul de ozon, adoptat la Kigali la 15 octombrie 2016. Amendamentul de la Kigali la Protocolul de la Montreal vizează reducerea progresivă a utilizării hidrofluorocarburilor (HFC) la nivel mondial.

În cadrul ședinței de Guvern, ministrul Ion Perju, MADRM a enunțat că prin aceste acțiuni se urmărește protejarea stratului de ozon, suprimând treptat substanțele responsabile de distrugerea acestuia.

„Amendamentul de la Kigali are drept scop obținerea reducerii globale a consumului și a producției de hidrofluorocarburi – gaze cu efect de seră, care sunt utilizate în sectorul frigorific și de condiționare a aerului. Aceste gaze au un înalt potențial de încălzire globală. Se estimează că implementarea prevederilor Amendamentului de la Kigali ar putea reduce temperatura globală cu circa 0,5°C până la sfârșitul secolului, contribuind astfel la atingerea obiectivului Acordului de la Paris de a menține creșterea temperaturii sub 2°C”, a menționat Ion perju.

Acesta a declarat că țărilor în curs de dezvoltare, precum este Republica Moldova, le vor fi furnizate subvenţii, ajutoare, credite, programe de asigurare, în vederea utilizării noilor substanțe și echipamente. Astfel, prin aderarea la Amendament, Republica Moldova va obține un șir de beneficii pentru țară prin atragerea investițiilor în domeniu, implementarea noilor tehnologii moderne, prietenoase mediului, creșterea eficienței energetice în domeniul frigorific, etc.

După aderarea la Amendamentul de la Kigali, agenții economici vor fi încurajați să treacă treptat la utilizarea freonilor de generaţie nouă, inclusiv la freonii naturali (hidrocarburi: propan; izobutan; ciclo-; izopentan; H2O, NH3, aer, heliu şi CO2), prin reutilarea echipamentelor frigorifice şi de condiţionare a aerului existente și ajustarea acestora la agenții frigorifici.

Conform prevederilor Protocolului, fiecare țară semnatară implementează propriul grafic de excludere a HFC din circulație. În acest  mod, Republica Moldova și-a luat angajamentul ca începând cu anul 2029, consumul de HFC să fie redus cu 10%. De asemenea, țara noastră își trasează drept obiectiv ca până în anul 2045, utilizarea de HFC să fie diminuată cu 80% (de la nivelul de bază).

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›