Mai multe asociații de veterani se detașează de acțiunile „camarazilor” care au protestat în fața Parlamentului: „Să nu se lase atrași în jocuri politice”

Mai multe asociații de veterani de război din Republica Moldova acuză veteranii care au protestat joi în fața Parlamentului de „dezordine în masă și violență”. Acestea au semnat o declarație comună în care își exprimă „opinia separată” în legătură cu evenimentele din ultimele zile și îi îndeamnă pe „camarazii de bună credință” să nu să se lase atrași în jocuri politice.

Foto: jurnal.md

„În contextul evenimentelor recente ce țin de turbulențele sociale declanșate de un anumit grup de persoane care se declară ca reprezentanți ai veteranilor de război, vă comunicăm faptul că majoritatea veteranilor condamnă cu fermitate aceste acțiuni ce au ca scop utilizarea veteranilor în promovarea anumitor interese meschine de către forțele politice implicate”, se arată în declarația semnată de șapte asociații de veterani.

În declarație, membrii asociațiilor își îndeamnă camarazii „de bună credință” să nu să se lase atrași în jocuri politice sau acțiuni ce au un scop diferit de cel cu adevărat important, și anume „protejarea și promovarea drepturilor veteranilor”.

„Facem un apel către acest grup minoritar de protestatari să se conformeze legislației Republicii Moldova, și să se abțină de la acțiunile sale de dezordine în masă și violență, care aduc doar prejudiciu imaginii veteranilor per ansamblu și care contribuie activ la formarea unei percepții negative în societatea față de veteranii de război și statutul acestora. Totodată, în calitate de reprezentanți de drept a veteranilor de război, considerăm că în contextul actual social-economic este necesară consolidarea întregii societăți în vederea promovării valorilor naționale precum unitate, credinţă, devotament, cinste şi onoare, și desigur contracararea acelor elemente și acțiuni care au ca scop destabilizarea și divizarea societății noastre”, spun reprezentanții asociațiilor semnatare.

Declarația este contrasemnată de către reprezentanții majorității organizațiilor obștești „Veteranii Moldovei”:

„Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova”;

„Uniunea Veteranilor de Război din Afganistan din RM”;

„Uniunea Ofițerilor din Republica Moldova”

„Asociația Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne din RM”;

Asociația Obștească Uniunea Veteranilor ”Sfîntul Gheorghe Biruitorul”;

„Federația veteranilor și rezerviștilor structurilor de forță ale RM”;

„Asociația Veteranilor Războaielor și Conflictelor Armate Locale din RM”;

Amintim că în timpul manifestației din 16 iulie, între protestatari și oamenii legii au avut loc mai multe altercații, după ce primii au vrut să instaleze corturi în fața Parlamentului. Pătimiți au fost atât din partea veteranilor, cât și din partea forțelor de ordine.

Atunci, veteranii au ieșit la un nou protest în fața Parlamentului, cu lista de revendicări, cerând ca în fața lor să iasă conducerea Legislativului. Alexandru Jizdan a ieșit la discuții cu protestatarii. Protestatarii au solicitat să li se permită accesul la tribuna Parlamentului.

Un grup de veterani au reluat duminică, 19 iulie, protestele în Piața Marii Adunări Naționale. Aceștia cer îndemnizații lunare de 3000 lei, pentru părinții care și-au pierdut copii pe câmpul de luptă și pentru văduve și copiii orfani. Printre revendicări a fost și micșorarea vârstei de pensionare la 55 de ani, asigurare medicală gratuită pe viață, compensații și scutiri la plata serviciilor comunale și la transportul interurban, precum și tratament anual gratuit.


Pub