Ministrul educației a remarcat renovările din campusul academic Râșcani al UTM, cât și dotarea instituției cu laboratoare moderne

ministru2

Zi de sâmbătă. Vară. Caniculă. Vacanță. Iar la UTM viața pulsează din plin. Sunt în toi o seamă de lucrări – pregătiri către admitere, către noul an de studii, reparații, ajustări, dotări, reabilitări. Interesul față de evoluția acestor pregătiri și-l manifestă nu doar profesorii, actualii și viitorii studenți, părinții acestora, dar și funcționarii de prim rang din sistem. Astăzi, primim vizita ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor ȘAROV.

Însoțit de rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, prorectorii Dinu ȚURCANU, Serghei ANDRONIC, Mircea BERNIC, decanii Sergiu DÎNTU (Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi), Vladislav REȘITCA (Facultatea Tehnologia Alimentelor) și secretarul responsabil al Comisiei de admitere a UTM, Radu MELNIC, ministrul a vizitat în principal corpurile de studii din campusul academic Râșcani al UTM, manifestând un interes aparte față de renovările care au loc aici. S-a convins: acum la UTM se pune un accent deosebit pe dotarea laboratoarelor cu profil horticol, în cadrul proiectului investițional „Livada Moldovei” cu finanţare din sursele Băncii Europene de Investiţii. Este vorba de 9 laboratoare științifice din cadrul a două departamente: Tehnologia produselor alimentare (TPA), dar și Procese, mașini și aparate industriale (PMAI), specializate în cercetări științifice; Chimia alimentară; Sanităria şi igiena industrială; Tehnologia conservării produselor alimentare; Tehnologia deshidratării şi refrigerării produselor alimentare, din cadrul DTPA, toate amplasate în blocul  nr. 5, arondat Facultății Tehnologia Alimentelor, precum și alte 4 laboratoare din cadrul DPMAI, specializate în Automatizarea utilajului tehnologic și Procese și aparate în industria alimentară (amplasate de asemenea în blocul 5), dar și de Cercetări ştiinţifice în domeniul studiului cineticii procesului de uscare și cel de Instalații frigorifice, amplasate în blocul de alături, nr. 6, în care la ora actuală se concentrează majoritatea lucrărilor, scrie UTM.md

Domnul ministru s-a arătat de-a dreptul impresionat de amploarea lucrărilor. Pe lângă dotarea propriu-zisă a laboratoarelor, în plină desfășurare se află și lucrările de izolare termică a pereților exteriori ai blocului nr. 5. Este un proiect investițional de mare anvergură, în care BEI investește în dotări peste 4 milioane de euro, iar UTM își asumă lucrările de reabilitare în valoare de peste 2 milioane de euro!

Anterior, toate laboratoarele din cadrul proiectului au fost reparate capital, cu schimbarea rețelelor electrice, a sistemului de iluminare și a celui de aprovizionare cu apă potabilă, canalizare. Au fost procurate și utilajele necesare, inclusiv vesela chimică de laborator pentru determinări fizice, chimice, microbiologice, precum și cantitatea necesară de  lichid-cromatograf HPLC, spectrofotometru, refractometre, pH-metre, centrifugi, viscozimetru, etuve, un aparat pentru determinarea fibrelor – o listă de-a dreptul impresionantă, pe măsura importanței, scopului și rolului acestor subdiviziuni, în care se vor implica în cercetări științifice atât studenții, masteranzii FTA, cât și specialiștii din mediul de afaceri.

Dar dincolo de reabilitări și dotări, ministrul a fost profund impresionat și de miza pe care UTM-știi o pun pe aceste laboratoare. Dat fiind că rolul laboratorului este unul primordial și strategic în dezvoltarea activităţii de cerectare, iar cercetarea științifică constituie criteriul fundamental de evaluare a calificării și performanțelor academice, cu impact major asupra calităţii procesului de studiu (licenţă, master, doctorat), atragerea finanțării prin cercetare va reprezenta un punct central al activității laboratorului. Cadrele universitare vor putea aplica pentru proiecte naţionale şi internaţionale, de transfer tehnologic, de cercetare şi inovare, proiecte tip resurse umane pentru dezvoltarea personalului științific. De asemenea, vor putea încheia contracte de cercetare-dezvoltate cu mediul economic în vederea dezvoltării de produse noi: alimente pentru nutriție specială, alimente funcționale, alimente fortificate; stabilirii corelaţiei între procesarea alimentelor şi calitatea acestora. Aici se vor stabili parteneriate de cercetare instituționale şi inter-instituționale, acorduri bilaterale de cooperare în vederea creării unui număr important de consorții, pentru participarea în proiecte de interes european, precum şi pentru derularea de activităţi în comun în cadrul platformelor tehnologice europene. Se vor înainta noi propuneri în cadrul competiţiilor europene ce finanțează proiecte dedicate cooperării transfrontaliere sau transnaționale. O atenție deosebită se va acorda şi participării în proiecte europene care susţin mobilitatea studenților şi cadrelor didactice, cum ar fi TEMPUS, ERASMUS etc. Totodată, aici va avea loc și instruirea practică propriu-zisă a studenţilor, asigurându-se un proces educaţional de calitate, în acord cu cerinţele şi exigenţele actuale din domeniul chimiei alimentare; se vor forma abilităţi de cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în domeniul chimiei alimentare; se vor presta servicii în domeniul igienei industriale, servicii de expertizare a produselor alimentare, și de testare a noilor tehnologii de păstrare, conservare, deshidratare, refrigerare a produselor alimentare.

Vizita a continuat  în aula 6-2, renumită deja în materie de înregistrare a lecțiilor pentru elevi de către profesorii din licee, a cursurilor de pregătire pentru BAC predate de către profesorii UTM, iar, mai nou, aici urmează să fie înregistrate și cursuri digitale, dar și suporturi de curs pentru următoarea perioadă a studiilor la UTM – o tehnologizare a actului academic universitar. Ministrul a salutat și inițiativa rectorului UTM de a anunța un concurs pentru cele mai reușite cursuri digitale cu scopul de a motiva și susține efortul cadrelor didactice de a crea și dezvolta cursuri e-learning.

Vizita a culminat în noul spațiu de networking și co-sharing, ale cărei pregătiri se află pe ultima sută de metri. Este vorba de inaugurarea în curând (pe 24 iulie curent) a unui ZIPshop (un nou proiect marca ZIPhouse și UTM,  de aici și denumirea), care să le ofere studenților și tuturor vizitatorilor Parcului UTM din sectorul Râșcani posibilitatea de a servi o cafea într-o atmosferă inedită, dar și de a procura articole-simbol ale studenției de la UTM. 

Impresionat de amploarea lucrărilor și miza pe care UTM o pune pe laboratoarele și aulele renovate, dar și pe spațiile de cultură și agrement, ministrul Igor ȘAROV le-a dorit mult succes profesorilor, studenților și tinerilor cercetători să-și realizeze toate scopurile și șă impresioneze în timp și cu rezultate pe măsura așteptărilor.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente