Patru primării din raionul Cahul vor beneficia de peste 3,3 milioane de lei

Patru primării din raionul Cahul vor beneficia de peste 3,3 milioane de lei

Circa 58 milioane de lei vor fi oferiți din bugetul de stat, prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în localitățile rurale.

Banii vor fi oferiți pentru realizarea a 69 de proiecte de îmbunătățire și dezvoltare a infrastructurii economice, pentru diversificarea economiei și dezvoltarea localităților rurale.
De menționat că cererile de solicitare a subvențiilor în avans, pentru dezvoltarea proiectelor în localitățile rurale, au fost selectate în urma unui apel de propuneri de proiecte, desfășurat în perioada 17 februarie – 20 mai 2020.
Totodată, au fost recepționate 103 dosare, cu o valoare totală de circa 160 de milioane de lei, iar cele selectate sunt eligibile și întrunesc condițiile pentru finanțare.
Astfel, în urma ședinței comisiei de evaluare și selecție, ce a avut loc în perioada 2–3 iulie curent, au fost selectate și aprobate spre finanțare proiectele după cum urmează:
Măsura nr. 1. Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale – 20 de proiecte investiționale cu suma aprobată de circa 28,8 mln. de lei.
Măsura nr. 2. Renovarea şi dezvoltarea localităţii rurale – 48 de proiecte investiționale cu suma aprobată de aproximativ 28,9 mln. de lei.
Măsura nr. 3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole – un proiect investițional cu suma aprobată de aproape 500 de mii de lei.
Din raionul Cahul, comunică portalul ziuadeazi.md., proiecte pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale au fost obținute de către primăriile Andrușul de Sus și Văleni. Aceste localități vor beneficia de subvenții în valoare de aproximativ 2,1 mln. și 0,9 mln. de lei, la proiecte de investiții în valoare totală de peste 3,5 milioane și, respectiv, peste 2,2 milioane de lei.
Alte două primării, Lebedenco și Andrușul de Jos, vor obține subvenții pentru proiecte de investiții în renovarea şi dezvoltarea localităţii rurale. Astfel,
Lebedenco va beneficia de circa 165 de mii de lei subvenții pentru valoarea totală a investițiilor de peste 323 de mii de lei, iar Andrușul de Jos va primi puțin peste un milion de lei la valoarea totală a investițiilor de peste 2,9 mln. de lei.
Precizăm că pentru măsura 1 „Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale” și măsura 2 „Renovarea și dezvoltarea localității rurale”, suma subvenției acordate va constitui 80% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 3.000.000 de lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestor două măsuri vor fi autoritățile publice locale de nivelul întâi.
Pentru măsura 3 „Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole”, suma subvenției acordate va constitui 50% din valoarea investiției eligibile, dar nu va depăși suma de 1.000.000 de lei. Solicitanți de subvenții în cadrul acestei măsuri vor fi atât persoane juridice, cât și fizice, înregistrate în conformitate cu legislația națională și care creează sau dezvoltă activități non-agricole.
Dosarele au fost apreciate și selectate în baza criteriilor de evaluare ce corespund condițiilor Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed