(stop cadru) Cu pumni în masă și microfonul închis. Moțiunea de cenzură, prezentată în plen de opoziție

Cu pumni în masă și microfonul închis. Astfel a fost prezentată moțiunea de cenzură în Parlament de către opoziție. După ce PAS a anunțat că va vota această inițiativă, Alexandr Slusari a ieșit în plen pentru a citi motivarea moțiunii.

Foto: parlament.md

După scurt timp, microfonul acestuia i-a fost închis, iar colegii acestuia, din PAS și Platforma DA, au început să bată cu pumnii și palmele în masă, în semn de protest.

După aceasta, Alexandr Slusari a continuat să citească textul moțiunii.

În motivarea prezentată, autorii invocă încălcarea repetată a legislației în vigoare de către Guvernul, învestit la 14 noiembrie 2019. Guvernul a admis violarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, încălcând principiile statului de drept, valorile consfințite în Constituția Republicii Moldova și instrumentele internaționale. În condițiile stării de urgență, Executivul și-a depășit vădit competențele constituționale subminând Parlamentul, urmărind de fapt ca prin starea de urgență declarată să fie înlăturat controlul parlamentar asupra activității Guvernului”, se menționează în document.

De asemenea, textul moțiunii se referă și la gestionarea proastă a crizei social-economice, atitudinea Guvernului față de mass-media, abordările vis-a-vis de politica externă și tentativele de ingerință în sistemul judecătoresc din partea puterii.

În dispozitivul documentului se declară că se înaintează spre examinare plenului Parlamentului moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului și se exprimă vot de neîncredere față de Guvernul Republicii Moldova.

După prezentarea moțiunii, Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a dispus examinarea de către Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului a corespunderii documentului tuturor cerințelor.

Potrivit articolului 117 din Regulamntul Parlamentului privind dezbaterea moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului, aceasta se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii. Moţiunile de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

În cazul adoptării moţiunii de cenzură, Primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, Preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului.

Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate au semnat, după mai multe discuții și presiuni publice, o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. Asta chiar dacă PAS anunța acum două zile că o decizie finală va lua abia sâmbătă, în mod statutar, la Consiliul Național Politic al formațiunii. Documentul a fost prezentat în ședința în plen de astăzi a Legislativului și, potrivit procedurii, urmează să fie examinată la una dintre ședințele de săptămâna următoare.

PAS a invitat democrații să susțină moțiunea și chiar a inițiat negocieri în acest sens, departe de ochii presei însă. La final PD a anunțat că nu este gata să voteze alături de cei care au părăsit anterior rândurile democraților, numindu-i „transfugi și corupți”.


Pub