09:54:28 23.04.2024
Stiri

Premierul Chicu, întâlniri cu ambasadorii UE, României și Germaniei înaintea ședinței de Parlament în cadrul căreia au urma să fie depusă momoțiunea de CENZURĂ împotriva Cabinetului de miniștri

Actualitate 15.07.2020 18:59 Vizualizări1863 Autor: Ziarul National
Premierul Chicu, întâlniri cu ambasadorii UE, României și Germaniei înaintea ședinței de Parlament în cadrul căreia au urma să fie depusă momoțiunea de CENZURĂ împotriva Cabinetului de miniștri


Prim-ministrul Ion Chicu a avut, pe parcursul zilei de miercuri, 15 iulie, întrevederi separate cu trei diplomați din Occident.

În prima jumătate a zilei, oficialul s-a întâlnit cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, părțile au făcut un schimb de opinii privind evoluția situației epidemiologice în regiune și acțiunile necesare pentru relansarea economiei, reiterând deschiderea și importanța consolidării parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România.

„Premierul a exprimat mulțumiri poporului român pentru suportul oferit pe parcursul pandemiei COVID - 19 și a menționat că acest fapt reconfirmă relațiile prietenești dintre cetățenii țărilor noastre. La finalul întrevederii, oficialii au reconfirmat disponibilitatea ambelor state de a aprofunda relațiile bilaterale prietenești, orientate spre creșterea nivelului de viață al cetățenilor Republicii Moldova și României”, cităm din comunicat.

La Guvern a mers astăzi și Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, pentru a discuta „subiecte prioritare de pe agenda bilaterală şi acţiunile care urmează să fie întreprinse pentru dezvoltarea relaţiilor de parteneriat”, anunță Executivul.

Prim-ministrul a apreciat sprijinul constant acordat de către Republica Federală Germană (RFG) pentru dezvoltarea economiei naționale, asistența tehnică-financiară în implementarea proiectelor cu menire socială, inclusiv prin intermediul GIZ, expertiza furnizate de către echipa German Economic Team (GET), care oferă consultanță Guvernului în reformarea politicilor economice și dezvoltarea sustenabilă a cadrului economic.

CITIȚI și ULTIMATUM pentru Maia Sandu din partea Platformei „DA”: „Mingea e în terenul PAS, iar timpul aproape că a EXPIRAT. Dacă înregistrăm moțiunea săptămâna viitoare, atunci valoare ei va fi ZERO”

„Prim-ministrul a reconfirmat determinarea Executivului de a continua reformele necesare pentru integrarea europeană”, cităm din comunicatul de la Guvern.

Cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, premierul a discutat despre situația economică și epidemiologică atât din Republica Moldova, cât și din regiune.

„Premierul a apreciat înalt sprijinul de durată oferit țării noastre de către partenerii din Uniunea Europeană. În mod special, a remarcat importanța asistenței acordate în perioada pandemică. Chiar ieri Republica Moldova a recepționat primul lot de echipamente medicale oferit de UE și OMS, în valoare de 2,8 milioane de euro. La ședință a fost reiterată intenția Guvernului de a continua măsurile necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și realizarea reformelor corespunzătoare. Ion Chicu a exprimat mulțumiri pentru decizia UE de a debursa a doua tranșă a asistenței macrofinanciare în sumă de 30 de milioane de euro, fiind apreciat aportul Ambasadorului UE în acest sens”, ne anunță Guvernul.



Menționăm că opoziția a anunțat că va înregistra în cadrul ședinței de joi a Parlamentului o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Moțiunea a fost inițiată de Platforma DA și a fost semnată până acum de către cei 11 deputați ai acesteia, de către deputatul Octavian Țîcu și de către legistlatorii din grupul „Pro Moldova”, în total 26 de deputați.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md