Peste 2.000 de focare de Covid în Chișinău și 6.090 de persoane infectate. Prognozele autorităților sunt rezervate

Prognozele autorităților privind situația epidemiologică în mun. Chișinău sunt rezervate, iar numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 doar în municipiu a trecut de 6.000, de la începutul pandemiei. Totodată, doar ieri au fost înregistrare 55 de focare noi de îmbolnăvire, pe lângă alte aproape 2.000 existente. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței de astăzi a CMC, de către șeful adjunct interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate a Primăriei, Boris Gâlcă.

Foto: UNIMEDIA

„În continuare avem prognoze rezervate, a fost o stabilizare foarte lentă, nu cunoaștem dacă am ajuns în vârful infecției sau abia urmează. Relaxarea acțiunilor de prevenire și control al infecției, odată cu reluarea activităților economice și lipsa solidarității populației fac ca epidemia să aibă o durată lungă și o evoluție imprevizibilă. Numărul celor care nu respectă prescripțiile autorităților a crescut, dar virusul nu iartă pe nimeni și în special pe cei care nu poartă măști”, a menționat Boris Gîlcă.

Potrivit datelor prezentate, până ieri, în mun. Chișinău au fost înregistrate 6.090 de cazuri de Covid-19 și 189 de decese. Totodată, 6.024 de persoane se află sub supravegherea medicilor de familie. În spitalele din capitală sunt internați 537 de pacienți din municipiu, dintre care 83 - în stare gravă. Alți 3.129 de pacienți cu forme ușoare fac tratament la domiciliu.

De asemenea, în Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii sunt internați 75 de copii diagnosticați cu Covid.

Șeful adjunct interimar al Direcției generale asistență socială și sănătate atenționează că nerespectarea măsurilor de protecție duce la creșterea numărului de focare de infectare. Astfel, doar ieri au fost înregistrate 55 de focare noi, din cele peste 2.000 în total.

În rândurile angajaților din sistemul medical, numărul persoanelor infectate a ajuns la 357, ceea ce reprezintă 13.6% din totalul pe țară.

Cât despre incidența de morbiditate în municipiu, aceasta reprezintă, la moment, 650 de cazuri la 100 de mii de locuiori, fiind cu 140 de cazuri mai înaltă decât cea la nivel național.


Pub