Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine și în acest an. Toate detaliile despre cea de-a V-a ediție

festival

Festivalul Internațional de Film Documentar MOLDOX revine și în acest an. Cea de-a V-a ediție se va desfășura în septembrie cu proiecții în aer liber, aducând în premieră pentru țară cele mai bune filme documentare de nivel internațional, selectate și premiate la diverse festivaluri cu renume mondial. Prin intermediul filmului documentar, MOLDOX își propune să creeze un dialog internațional și să contribuie la conștientizarea problemelor sociale, dincolo de granițele geografice sau limitele proprii.

„Pentru că am ajuns la frumoasa vârstă de cinci ani, ne dorim să tragem un chef cinematografic în două capitale din țară – tradițional la Cahul (9-13 septembrie), cu cinci zile și 10 filme dintre cele mai bune, dar și la Chișinău (17-19 septembrie), unde în trei zile ne dorim să oferim și cinefililor din centrul țării posibilitatea să savureze poamele cele mai dulci ale unui festival din sud!”, anunță organizatorii.

# Crearea documentarelor la MOLDOX Lab

Totodată, organizatorii își doresc ca filmele documentare moldovenești să ajungă cât mai departe și, din acest considerent, în acest an atelierul Inspiration din cadrul MOLDOX Lab se va desfășura în două module: primul, în august, care va avea loc online, iar al doilea – într-un loc liniștit și creativ, lângă orașul Cahul, un loc numai bun pentru o doză bună de inspirație. Atelierul va fi susținut de către producătorul suedez Hjalmar Palmgren și regizoarea de filme documentare din SUA, Melody Gilbert. Acesta va culmina cu Pitch@MOLDOX, unde proiectele de film documentar vor fi prezentate în fața unui juriu internațional format din experți din industria filmului documentar de la nivel european, care vor selecta patru proiecte pentru a participa la programe de networking și ateliere prestigioase din Europa. Încă nu e târziu să te înregistrezi completând formularul de participare.

Ediția a V-a a MOLDOX Lab vine și cu o veste bună pentru tinerii dornici să contribuie la schimbarea socială în comunitățile lor prin intermediul filmului documentar. Astfel, pentru prima dată, atelierul Exploration va invita doritorii din întreaga țară să vină la Cahul, unde, împreună cu un tutore internațional, vor învăța să realizeze scurtmetraje documentare despre problemele din comunitățile lor. Stați pe fir, în curând lansăm apelul de înregistrare!

# Trandafir de la Moldova sau un festival pregătit în pandemie

Anul s-a trezit cu stângul, supărat, și ne-a aruncat în aer toate agendele. S-au schimbat itinerare, planuri de lucru, cu toții am învățat ce înseamnă Zoom, Google Meet, ne-am amintit parola de la Skype și am stat „la plajă” pe Messenger împreună cu colegii, prietenii și rudele.

„E o «minunată» lume nouă! Iar noi nu ne-am pierdut entuziasmul, ne-am adunat, bucată cu bucată, și învățăm să ieșim din tipare și creăm altele noi! Și uite așa, am ales cele mai importante piese pentru tabloul acestui an, le-am aranjat frumos pe masa de lucru, ne-am inspirat din culorile și trandafirii frumos aranjați pe pânză de artista Vasiluța Vasilache și ne-am pornit să explorăm limitele unui 2020 mai mult decât provocator”, anunță organizatorii.

Festivalul de Film documentar pentru Schimbare Socială MOLDOX a fost fondat în 2016 și este dedicat în exclusivitate filmelor non-ficțiune cu relevanță socială semnificativă. MOLDOX a fost conceput ca un festival de film internațional axat pe probleme sociale actuale, accesibil tuturor, motiv pentru care intrarea la festival este liberă, iar participarea la ateliere și masterclass-uri nu presupune nicio taxă.

Festivalul combină misiunea de culturalizare a populației – prin proiecțiile de filme cu acces gratuit, cu cea de instruire a filmmaker-ilor în devenire, interesați să creeze documentare cu impact social – asumată de MOLDOX LAB.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente