Potrivit BNS, în anul 2018, pragul sărăciei extreme a constituit în medie 1.611,7 lei pe lună pe o persoană, și, respectiv, rata sărăciei extreme a fost de 8,7%.

Alți indicatori care măsoară lipsa mijloacelor materiale necesare existenței sunt profunzimea sărăciei și severitatea acesteia. Astfel, profunzimea sărăciei reprezintă deficitul mediu de consum al populației în raport cu pragul sărăciei sau valoarea medie a resurselor lipsă necesare pentru fiecare membru al gospodăriei casnice sărace pentru depășirea stării sărăciei. Cu cât e mai mare deficitul dat, cu atât este mai mare lacuna în cauză, care face mai dificilă ieșirea din sărăcie. Totodată, severitatea sărăciei caracterizează gradul de inegalitate între cei săraci și reprezintă distribuția nivelului de bunăstare (prin consum) în rândul săracilor faţă de pragul sărăciei.

Astfel, în anul 2018, profunzimea sărăciei a constituit 3,09%, ceea ce înseamnă că pentru depăşirea sărăciei, în condiţiile păstrării sau reducerii nivelului actual de inegalitate, este necesară majorarea consumului populaţiei în medie cu 3,09%. În același timp, severitatea sărăciei a constituit 0,85%. Ambii indicatori sunt în descreștere față de anul 2017.

Mediul de reședință rămâne a fi un factor important în determinarea nivelului de bunăstare a populației. Populația rurală este expusă unui risc de sărăcie mult mai mare decât populația din orașe. Astfel, rata sărăciei, în anul 2018, în mediul rural a constituit 31,6% față de 10,6% în mediul urban. Comparativ cu anul 2017, se constată o descreștere a ratei sărăciei în mediul urban cu 1,2 puncte procentuale, iar în mediul rural - cu 7,2 puncte procentuale.

Mărimea gospodăriei este unul din factorii de bază care determină bunăstarea la nivel de persoană. Astfel, gospodăriile din 5 și mai multe persoane se confruntă cu un risc mai sporit al sărăciei (39,6% în anul 2018), sau de 2,2 ori mai mare comparativ cu gospodăriile formate dintr-o singură persoană (18,2%).

Sărăcia variază și în funcție de nivelul de educație al capului gospodăriei și, respectiv, probabilitatea de a fi sărac este mai mică în cazul gospodăriilor cu un nivel mai înalt de instruire al principalului întreținător. Fiecare nivel de educație în plus al capului gospodăriei înseamnă o scădere a riscului sărăciei, de la 5,2%, în cazul gospodăriilor unde capul gospodăriei are studii superioare, până la 48,5% pentru gospodăriile unde capul gospodăriei are studii medii primare sau este fără studii.

Un interes sporit prezintă analiza ratei sărăciei după tipul gospodăriei. Astfel, rata sărăciei variază semnificativ, cea mai scăzută pondere (10,2%) s-a înregistrat la gospodăriile formate dintr-un singur membru în vârstă de până la 60 ani, iar cea mai ridicată - la gospodăriile cu trei sau mai mulți copii (42,0%). Acest grup de gospodării reprezintă aproximativ 8% din populație. Rata sărăciei pentru gospodăriile monoparentale cu copii este neobișnuit de scăzută în anul 2018, dar numărul de observații este relativ mic, astfel încât estimările ar trebui tratate cu precauție.

În funcție de sursa principală de venit al capului gospodăriei, cele mai defavorizate sunt gospodăriile unde capul gospodăriei este lucrător pe cont propriu în sectorul agricol (42,2%), după care urmează gospodăriile cu capul gospodăriei salariat în sectorul agricol şi pensionar (39,9% și, respectiv, 28,9%).

---