Igor Dodon, către PAS: Băieți, eu încă nu am anunțat că voi candida la prezidențiale, dar voi deja vreți să mă blocați

Șeful statului, Igor Dodon, spune că unii deputați din opoziția parlamentară deja discută cum să îl împiedice să participe la alegerile prezidențiale din toamnă, deși el încă nu și-a anunțat candidatura. „Băieți, eu încă nu am decis că particip, dar voi deja vă temeți, vreți deja să mă blocați”, a declarat acesta, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde”.

Igor Dodon spune că inițiativa ar veni de la unii deputați PAS din Parlament: „Doamna Maia, deputații dvs deja discută cu cei de la Candu, cum să blocheze participarea lui Dodon la alegerile prezidențiale. Fac scenarii cu CC, ca cineva să scrie la Curtea Constituțională ca Dodon să nu fie admis. Eu încă nu am spus că voi candida, dar voi deja vă temeți. Doamna Maia, eu știu că dvs sunteți pentru o luptă cinstită, corectă. Atunci de ce vreți să mă scoateți din campanie? Întrebați-i pe Grosu, Litvinenco, ei discută cu deputații de la Șor și Candu și cu cei din PD, cum să limiteze dreptul lui Dodon de a participa. Băieți, eu încă nu am decis că particip. Și Maia Sandu, care se arată foarte sfântă, prin așa instrumente vrea să lichideze participarea unui concurent de care înseamnă că se teme”.

Șeful statului nu știe dacă Maia Sandu cunoaște sau nu despre aceste discuții dintre parlamentari, dar spune că așteaptă să vadă și poziția SUA și a UE când vor fi lansate aceste încercări: „Chiar vreau să văd poziția americanilor și europenilor, care spun că totul trebuie să fie democratic, deschis, frumos”.

Igor Dodon susține că cei care ar planifica să îl împiedice să participe la scrutinul prezidențial ar intenționa să îl atragă în discuții și pe liderul PD, Pavel Filip: „Am văzut că vreți să îi atrageți acolo și pe democrați. Filip dacă se duce încolo rămâne fără partid, noi o să îl presăm de pe stânga, Candu o să îl omoare de pe dreapta”, a precizat acesta.

Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie. Igor Dodon încă nu a anunțat dacă va candida sau nu pentru un nou mandat, însă potrivit mai multor sondaje de opinie, acesta ar lupta în turul doi cu lidera PAS, Maia Sandu.


Pub