icon

Guvernul va aloca mijloace financiare localităților afectate de calamitățile naturale

10-07-2020 18:41
1,609

Prim-ministrul Ion Chicu a prezidat Ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

 

În cadrul acesteia s-a decis alocarea a cca 12 milioane de lei din Fondul de Intervenții pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale din mai multe localități ale Republicii Moldova.



Printre raioanele care au avut de suferit cel mai mult din cauza intemperiilor, se numără: Basarabeasca, Ungheni (Cetireni), Ialoveni (Hansca, Pojăreni, Costești, Țipala, Horești), Telenești (Chiștelnița, Sărătenii Vechi, Leușeni), orașul Lipcani.

 

Resursele vor fi alocate pentru compensarea prejudiciilor oamenilor cărora fenomenele meteorologice nefaste le-au distrus locuințelele și gospodăriile. Vor fi restabilite mai multe porțiuni de drum, dar și reparate acoperișurile unor spitale, instituții școlare și preșcolare care au fost afectate de grindină.

 

Peste 2 milioane de lei vor fi distribuiți pentru alocarea spațiului locativ pentru 29 de familii de sinistrați din orașul Lipcani, pe motiv că blocul de locuit este într-o stare avariată.

 

CSE continuă recepționarea și evaluarea solicitărilor venite de la APL.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31