O magistrată cere scuze publice de la membrii Consiliului Superior al Magistraturii pentru tratament discriminatoriu pe criteriu de gen

Crina Dumitriu
09/07/2020

Judecătoarea Marina Curtiș de la Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a cerut, joi, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-și ceară public scuze și să fie trași la răspundere, pentru că ar fi admis un tratament discriminatoriu pe criteriu de gen în cadrul concursului pentru transferul judecătorilor. La 30 iunie curent CSM a respins pentru a doua oară transferul magistratei, care este și mamă a cinci copii, la o judecătorie din apropierea domiciliului. Magistrata face naveta pe banii ei de la Chișinău la Taraclia.   

„Urmare a acestor evenimente, solicit scuze publice și atragerea la răspundere, conform Legii, a membrilor CSM, care au admis încălcarea gravă a obligațiunilor de serviciu și au admis încălcarea dreptului la nedescriminare și egalitatea șanselor în privința mea”, spune judecătoarea.  Ea a solicitat ca cererea sa să fie examinată în ședință publică.

Asociația Judecătorilor” Vocea Justiției” a condamnat, într-o declarație făcută  publică, tratamentul discriminatoriu admis de membrii CSM în raport cu unii dintre magistrați. Asociația îndeamnă membrii CSM să nu admită un astfel de tratament, deoarece acesta este contrar Constituției, drepturilor omului și jurământului judecătorului depus la investirea în funcție.

Marina Curtiș zilnic este nevoită să facă naveta la Taraclia, suportând cheltuielile pentru drum din cont propriu. Costul biletului de călătorie într-o direcție constituie 87 de lei, ne-a spus judecătoarea. Un simplu calcul arată că lunar, magistrata trebuie să scoată din buzunar circa 3.500 de lei doar pentru biletele de călătorie. Precizăm că în Legea privind statutul judecătorului nu există mențiuni despre cheltuielile privind transportul și cazarea magistraților care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul. 

Crina Dumitriu
09/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii