Avem circa 50-60 de mii de șomeri la momentul actual. Chicu: Ajungem sau nu la 100 de mii în septembrie, depinde de evoluția pandemiei

Rata șomajului în Republica Moldova a depășit deja 8%, iar numărul persoanelor neangajate în câmpul muncii este în continuă creștere, a declarat premierul Ion Chicu, la emisiunea „Politica cu Natalia Morari”, de la TV8.

Foto: UNIMEDIA

„Numărul șomerilor din Republica Moldova este în creștere. Dacă nu greșesc, am depășit deja 8% din numărul total de angajați, aproximativ 700 de mii, din sectorul public și privat. Este un număr foarte mare și acea cifră care era lansată acum o lună și jumătate, că putem ajunge la 100 de mii, din păcate, nu pare a fi așa de irealistă”, a declarat șeful Executivului.

Chicu susține că la moment, între 50 – 60 de mii de moldoveni nu sunt angajați în câmpul muncii, iar acestea sunt doar cifrele oficiale, subliniază el. „De regulă, unui șomer oficial înregistrat, îi revin 1,5 - 2 persoane neangajate”, a precizat Ion Chicu.

„Eu cred ca în luna septembrie, dacă vom avea situația (n.red. economică) pe care am avut-o în luna aprilie, putem avea 100 de mii. Dar dacă vom avea situația economică din iunie, noi putem să mai diminuăm numărul”, a conchis premierul.


Pub