Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.07.2020

Timp de 2 săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program nou ambițios care se va desfășura în următorii trei ani

Timp de 2 săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program nou ambițios care se va desfășura în următorii trei ani

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu echipa de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, în cadrul căreia au fost inițiate negocierile unui nou program cu FMI. La ședința online a participat și guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes”, a declarat premierul Chicu.

Potrivit unui comunicat difuzat de guvern, timp de 2 săptămâni misiunea FMI va purta discuții cu autoritățile Republicii Moldova pe marginea unui program nou ambițios care se va desfășura în următorii trei ani (2020-2023). Acesta se va baza pe acțiuni de susținere a economiei, pe promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare, consolidarea statului de drept, măsuri anticorupție și alte domenii.

Sprijinul financiar se ridică la 550 milioane de dolari. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare.

În cadrul întrunirii s-a discutat și despre instabilitatea politică din Republica Moldova care reprezintă singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament.

În această ordine de idei, în luna septembrie Memorandumul urmează a fi discutat în cadrul bordului FMI.

În luna Aprilie 2020 Consiliul de directori al FMI a aprobat un credit de urgență pentru RM în sumă de cca 235.000.000 de dolari, care a fost acordat pentru suport bugetar în condițiile prognozelor de contractare economică. Guvernul s-a adresat FMI în luna Martie pentru a susține RM în depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus