Doi angajați ai Gărzii forestiere din Soroca, reținuți de CNA. Ar fi încercat să „ajute” un șofer prins beat la volan

Un inspector și un pădurar, angajați la Întreprinderea pentru silvicultură din Soroca, au fost reținuti, în aceasta dimineață, de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt bănuiți că ar fi pretins mită de la un bărbat, sub pretextul ca îl pot ajuta să scape de pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit denunțătorului, angajații Gărzii forestiere din Soroca ar fi susținut că au influență asupra unor polițiști, dar și asupra unor responsabili din sistemul judecătoresc și că i-ar putea determina pe aceștia să-l scutească de răspundere pentru constatarea lui în stare de ebrietate alcoolică la volan. Pentru serviciile lor, bănuiții ar fi cerut 1 400 de euro - bani pe care denunțătorul i-a transmis celor doi.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ambii riscă o pedeapsă sub formă de amendă penală sau detenție pe un termen de până la 6 ani.


Pub