Masterand pe Zoom. Cum am susținut teza pe timp de pandemie

Pe 11 martie 2020, în momentul în care în Republica Moldova era înregistrat deja cel de-al treilea caz de COVID-19, oficial a fost oprit procesul de învățământ. 

Fiind student masterand la Facultatea de Istorie și Filosofie la Universitatea de Stat din Moldova, eu, dar și mulți colegi de-ai mei, am crezut că va fi vorba doar de o vacanță de cel mult două săptămâni, iar de prin aprilie totul va reveni la normal. Aveam scrisă doar introducerea tezei. 

Pe 3 aprilie Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a dispus ca „procesul educațional” să fie reluat de la distanță. Brusc, profesorii și elevii au trebuit să găsească metode, platforme, soluții ca să facă aceste lecții. Peste noapte, ca în multe alte cazuri, organizarea unei lecții la distanță a devenit tare posibilă. 

Deși între timp mă apucasem de scris teza, rămăsesem în urmă, cam ca progresul tehnologic și digitalizarea din țară. Google drive îmi arată că primele paragrafe au fost scrise pe la sfârșitul lui decembrie și după o pauză prea lungă, am reluat lucrul în forță pe 27 martie.

Adaptarea

Pe 4 mai Ministerul Educației anunță că universitățile vor decide independent cum să desfășoare examenele de licență în acest an. Universitatea de Stat a luat decizia de a organiza examenele online. 

În general, potrivit decanului Sergiu Matveev, staff-ul a fost pregătit pentru a face această tranziție în ceea ce privește educația online. Au existat și excepții, de exemplul unul din profesori, care are peste 80 de ani a dorit să vină la facultate în această perioadă, deoarece era coordonator la câteva teze de doctor. Atunci i s-a spus: „domnule profesor, nu aveți ce căuta aici. Dacă nu o să fie o virgulă sau un punct aici într-o teză nu mai pierde atât de mult calitatea. Dar se poate pierde la sănătate, unde e chiar grav dacă se întâmplă”. 

Sergiu Matveev a mai adăugat că „pentru acest proces Universitatea, dacă nu mă înșel, a cumpărat peste 50 de licențe Zoom”. 

Comunicarea cu „masele” 

Facultatea de Istorie și Filosofie, la care urma să-mi susțin teza, a decis să comunice cu studenții prin intermediul unui grup de pe Facebook, creat și administrat de decan. Pe grup s-a pus la punct fiecare pas, inclusiv  crearea unei adrese de email profesioniste. 

Apoi studenții au fost întrebați dacă vrem și putem folosi programe de învățământ la distanță, cum ar fi Moodle sau Zoom. 

Fiecare a trebuit să completeze câte un model de declarație și să aleagă una din următoarele opțiuni:  

1. Sunt de acord să susțin teza online și nu am impedimente tehnice.
2. Nu sunt de acord să susțin teza online și rog să fiu exmatriculat/ă cu posibilitatea de a fi înmatriculat/ă anii viitori.
3. Sunt de acord, dar nu am condiții tehnice și rog USM să le asigure.
4. Nu accept susținerea online și rog USM să fiu primit în fața comisiei. 

Pentru persoanele care nu se puteau conecta, au fost puse la dispoziție două săli. 

„Dacă în una era comisia de susținere, în cealaltă puteau intra studenții care nu puteau susține de acasă teza, câte unul, desigur, cu toate criteriile epidemiologice respectate. De acolo puteau face legătura cu cei din camera alăturată, adică cei din comisia de admitere”, a spus acesta. În timpul prezentărilor. 

„Au fost cazuri când când unii au refuzat să susțină anul acesta”, a spus decanul Facultății.  

Simularea și susținerea

Pe 10 iunie a avut loc prima simulare a susținerii tezelor. De fapt, a fost doar o discuție între profesori și absolvenți pe platforma Zoom, care s-a desfășurat după un scenariu tipic acestei perioade și acestor tipuri de ședințe online – durează mai mult decât unii și-ar dori și uneori trebuie să ai o mână de fier în care să menții conversația coerentă. 

Procedura a fost explicată amănunțit. Dacă tradițional, toată comisia stătea într-un cabinet, iar toți studenții – în aceeași sală, ieșind pe rând și prezentând, de această dată totul s-a desfășurat conform unui protocol mai strict.

În primul rând, toți absolvenții au fost divizați în grupuri de câte 6 persoane. 

Apoi, cele 6 persoane și comisia se conectau la ora 8:00 și rămâneau în video call până se încheiau toate prezentările. 

Primul student de pe listă prezenta teza și la final i se dădeau mai multe întrebări. În timp ce primul student se retrăgea din call pentru a pregăti răspunsurile la întrebări, urma al doilea de de pe listă la prezentare. După ce acel de-al doilea student termina prezentarea, i se puneau și lui întrebările și se retrăgea. Între timp, revenea primul, căruia i se citea avizul coordonatorului, și i se dădea posibilitatea de a răspunde la întrebări. Apoi urma a treia persoană de pe listă. Și tot așa, până la epuizarea listei. 

„Viața noastră demult este conectată online, fie în legătura cu rudele sau prietenii de peste hotare, fie prin ședințe skype, zoom, viber și colegi din diferite raioane și chiar din diferite țări. Proiectele în care activez solicitau periodic asemenea discuții la distanță, din care considerent, trecerea la platforma on line de studii, pentru mine personal, nu a constituit o problemă, din contra un avantaj”, a spus Elena Cojocari, studentă care a susținut teza online anul acesta.

Totuși, potrivit ei, a existat și un dezavantaj. 

„Poate ar fi fost mai bine dacă prezentările erau să fie însoțite de PPT și sper pe viitor să fie posibilă asemenea prezentare zoom.” 

Cum am susținut eu?

Mie mi-a venit rândul în penultima zi. Dar pentru că ni se oferea posibilitatea de a accesa conferința Zoom din ziua precedentă, din curiozitate, am mai ascultat pe 24 iunie câteva prezentări. 

Pe 25, ziua în care trebuia să susțin teza, la ora 6.00 eram în picioare, iar câteva ore mai târziu mă conectam pe Zoom de acasă. Desigur, Zoom-ul nu mergea și a trebuit să-l descarc din nou. 

Și, ca de obicei, cu cât mai repede aveam eu nevoie să mă conectez, cu atât mai încet părea să meargă internetul.

Am reușit să mă conectez până la urmă și când mi-a venit rândul am vorbit despre subiectul pe care mi-l alesesem: patrimoniul cultural și promovarea acestuia pe rețelele de socializare. Am vorbit despre ce înseamnă comunicarea publică, despre cum este aplicată de instituțiile responsabile de patrimoniul cultural. Am tras principala concluzie, și anume că pandemia a pornit și aici unele motoare ale progresului. De exemplu, unele muzee au descoperit că au galerii 3D care pot fi vizitate de acasă. Am vorbit despre hashtag-uri, despre postări pe instagram și despre cum să fie structurate concis informațiile de pe website. 

Am descoperit cu această ocazie și un beneficiu al internetului: de fiecare dată când pierzi firul logic poți sa verifici încă o dată dacă cei de la capătul opus te aud bine. 🙂 

La sesiunea de întrebări și răspunsuri am fost întrebat despre fake news în domeniul patrimoniului cultural. Deși pare un domeniu infertil pentru știrile false și aici se întâlnesc multe încercări de a denatura adevărul. Cazul meu preferat a fost atunci când jurnaliștii „au descoperit o biserică de pe timpul lui Ștefan cel Mare” în beciurile de la Cricova.  

După prezentări am luat o pauză, după care profesorii au revenit pe fir și ne-au anunțat notele. Absolvisem.  

Cum va arăta viitorul învățământului?

Acomodarea este răspunsul universal în situația pandemiei. Și colaborarea poate face lucrurile mai ușoare.

„Pe noi de exemplu ne-a ajutat un fost coleg emigrat în Canada, care lucrează la o universitate cu studii de la distanță. Ne-a ajutat cu idei, softuri și alte informații de soluționare a situației de criză”, a spus Matveev. 

 Decanul mai spune că Universitatea de Stat este pregătită pentru acest scenariu de activitate, cel puțin într-o formă mixtă – de la distanță și fizic, dacă o va permite situația epidemiologică. Deocamdată, admiterea se face online, fiecare student putând să se logheze, să își facă un profil, să adauge actele necesare, și să parcurgă click cu click, fiecare opțiune.

„Universitatea a luat o decizie de pregătire intensă a învățământului mixt. Dacă va fi o scădere a pandemiei, grupele mici, de exemplu până la 10 oameni, unde sunt anumite lecții care se fac în cabinete de laborator, pot să fie la universitate. Însă dacă e vorba de torente mari, de 40-50 de oameni, fiecare profesor este obligat ca până pe 27 august să aibă pe platforma educațională a USM, Moodle, un minimum curicular la fiecare lecție a sa – planul lecțiilor și anumite idei generale”, a mai spus Sergiu Matveev.

Și studenții spun că a fost o experiență unică, care a avut și avantaje.

„Faptul că ne-am aflat în spațiu privat, cred că ne-a oferit oportunitatea să fim mai încrezuți, să fim mai calmi”, a spus Elena Cojocari. 

De acord, aș zice eu. Atâta timp cât merge internetul.