​Comunitatea romă din Moldova are propria televiziune – Noah TV

DSC_0135

Încă o televiziune ar urma să apară în Republica Moldova după ce Consiliul Audiovizualului (CA) a decis la ședința din 6 iulie să elibereze licență de emisie pentru nouă ani fundației Roma Awareness. Postul Noah TV va avea știri traduse și în limba romani, destinate comunității rome.

Noua televiziunea va emite prin rețelele de cablu ale distribuitorilor de servicii media, în format tematic – promovarea drepturilor minorităților. Reprezentanta postului TV, Victorina Luca, a menționat că acest canal va fi o platformă de implicare a minorităților naționale în viața socială din Moldova și va oferi oportunități pentru un dialog multicultural, scrie media-azi.md.

Membrul CA Corneliu Mihalache s-a interesat la ședință dacă aspectul muzical al televiziunii va presupune și difuzarea „manelelor” în vederea promovării muzicii „țigănești”.

Președintele CA, Dragoș Vicol, a menționat că proiectul Noah TV se bazează pe promovarea unei etnii minoritare din Moldova și că inițiativa reprezintă un pas pe calea integrării europene. „Bahtale, roma (din romani, succes)!”, le-a urat Dragoș Vicol solicitanților licenței.

Fundația Roma Awareness este administrată de Iulia Luca, care mai deține postul de radio Romano Patrin FM, lansat la începutul anului 2019.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente