PAS, gata să susțină propunerile Guvernului Chicu, dar nu prin asumare de răspundere. Maia Sandu: Miniștrii încearcă să fugă ca niște laşi, șantajând Parlamentul că îşi dau demisia

Partidul Acțiune și Solidaritate anunță că va susține modificările la buget propuse de Guvernul Chicu, însă nu prin asumare de răspundere, dar prin procedura legislativă obișnuită. Cei din PAS afirmă că sunt de acord ca modificările, care presupune salarii mai mari pentru medici, compensații pentru pierderile din agricultură, ajutoare pentru economie și eliminarea cheltuielilor inutile să fie votate în plen, iar cetățenii să aibă doar de câștigat. Cel puțin asta se arată într-o postare făcută de Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit acesteia, după ce a adus țara la sapă de lemn, „Guvernul lui Dodon caută motive să plece. Dar nu are curajul să recunoască public că a dat-o în bară, că i-a scăpat situația de sub control – oamenii se îmbolnăvesc, sărăcesc, iar țara este total izolată de restul lumii. Până acum Chicu i-a făcut responsabili pentru dezastrul din ţară pe toţi de-a valma: guvernul Sandu, opoziţia, diaspora, Parlamentul European, România, Curtea Constituţională şi toţi cetăţenii Republicii Moldova luaţi împreună. Acum, când nu mai pot ascunde propria incompetență, încearcă să fugă ca niște laşi de răspundere, şantajând Parlamentul că, dacă nu acceptă asumarea de răspundere, îşi dau demisia”, a subliniat aceasta.

Sandu spune că legile trebuie votate în Parlament. „Fracțiunea PAS o să voteze un buget care presupune salarii mai mari pentru medici, compensații pentru pierderile din agricultură, ajutoare pentru economie și eliminarea cheltuielilor inutile. Nimeni nu a anulat Parlamentul, chiar dacă nu există majoritate parlamentară. Noi ne-am asumat răspunderea în noiembrie pentru că nu existau 51 de deputați care să susțină reforma justiției, care ar fi adus în funcție un procuror general independent și nu unul care eliberează hoții din închisoare. Astăzi se vor găsi 51 de voturi în susținerea unui buget pentru oameni. Iar Guvernul lui Dodon trebuie să nu mai facă circ și să-și dea demisia, fiindcă el e problema, nu soluția”, a conchis aceasta.

Următoarea ședință de Parlament, unde se va prezenta asumarea Guvernului, va fi organizată luni, 6 iulie.


Pub