3 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT. Încă 12 decese și 295 de cazuri noi de COVID-19

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

33 de pacienți în stare gravă

Alte 295 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 1 în Transnistria. Din numărul total de cazuri, 1 caz este de import (Federația Rusă).

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 17 445 cazuri.

Total teste efectuate în această zi – 1825, dintre care primar – 1320 şi repetat – 505.

Din numărul total de cazuri din această zi, 7 sunt lucrători medicali: medici – 2, asistenți medicali – 3, felceri – 1 personal auxiliar – 1.

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 46 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 437 stare gravă (dintre care 33 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1083- stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 247 persoane au fost tratate și externate. În total, 10 093 persoane s-au vindecat de COVID-19.

Astăzi au decedat încă 12 oameni. Numărul deceselor a ajuns la 572.

Burse de la 1000 lei până la 1600 pentru stagiu de practică în instituțiile medicale implicare în lupta cu COVID-19

Medicii și farmaciștii rezidenți, studenții și elevii înmatriculați la studii în învățământul superior, profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar medical și farmaceutic din contul bugetului de stat, precum și în bază de contract de studii cu taxă, care vor efectua pe parcursul anului 2020 un stagiu de practică în instituțiile medico-sanitare publice antrenate în controlul și combaterea infecției COVID-19, beneficiază pentru anul de studii 2020-2021 de bursă de stagiu de practică în cuantumurile bănești stabilite de Guvern, conform anexei la prezenta hotărâre. Bursa de stagiu de practică se va acorda inclusiv pentru anul de studii 2021-2022, în cazul în care persoana, pe parcursul anului 2021, va efectua un stagiu de practică în condiții similare. Proiectul de lege care prevede această măsură a fost votat astăzi, 3 iulie.

Consecințe nefaste pentru sănătatea copiilor

Ombudsmana Copilului este rezervată față de ideea redeschiderii grădinițelor în condițiile epidemiologice actuale și își reiterează ideea privind redirecționarea către părinții care au copii de vârstă preșcolară a mijloacelor prevăzute per copil în sistemul educațional pentru ca să poată îngriji de micuți în perioada epidemiei.

Avocata Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, e de părere că redeschiderea instituțiilor preșcolare într-o perioadă de constantă creștere a numărului persoanelor infectate cu virusul COVID-19 poate avea consecințe nefaste pentru sănătatea copiilor și părinților acestora. Peste 800 de copii din Republica Moldova s-au îmbolnăvit din luna martie și până joi, 2 iulie, de COVID-19, Totodată, potrivit Ministerului Sănătății, peste 350 de copii testați pozitiv cu COVID-19 se află în prezent în spitale pentru tratament.

Transportul public în Chișinău revine la normal

Primăria Municipiului Chișinău informează că sâmbătă și duminică, 04-05 iulie, a.c., circulația transportului public municipal, troleibuze și autobuze, va fi organizată în regim obișnuit, cu activitate pe parcursul întregii zile.

„Nu pun mâna în foc”

Chicu a declaratla emisiunea „Puterea a patra” de la N4 că cei care au primit amendă de 22 500 de lei în perioada stării de urgență și nu sunt de acord cu ea, ar putea să meargă în instanța de judecată pentru a fi micșorată. „Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională acea limită minimă de 450 unități convenționale. Cei care au achitat amenda, dar nu sunt de acord, au posibilitatea să se adreseze în instanță și să revadă amenda. Dar nu voi pune mâna în foc, nu spun cu siguranță, pentru că sunt detalii juridice și vom reveni cu detalii. Dacă instanța va decide că a fost exagerat și nu trebuia să achite atâta, statul va restitui banii”, a declarat Chicu.

Moldovenii vin și pleacă

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 760 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 5 462 traversări persoane, dintre care 2 460 treceri la frontiera moldo-română, 1 158 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 844 treceri aeriene.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 760 persoane și completate 5 462 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Foto simbol: The Moscow Times

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.