O tânără din România și-a „sacrificat” media de la BAC, menționând în eseul ei despre regresul sistemului educațional

examen-bacalaureat-920×542

Greta Ciubuc-Szabo, absolventă a clasei a XII-a la Colegiul Național „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, a scris opinia ei despre sistemul de învățământ la finalul celor 12 ani de școală, în loc de eseul cerut la proba de Limba și literatura scrisă de la bacalaureat. „Mi-am asumat ca în loc de eseul tipic pe operă de la subiectul al treilea să scriu, tot în formatul de «minimum 400 de cuvinte», opinia mea în legătură cu cât de inutil este să memorezi aceste 20 și ceva de comentarii.”

Contactată de Edupedu.ro, Greta Ciubuc-Szabo a spus că a primit nota șapte pentru lucrarea de la Limba română.

„Eu am decis să iau atitudine, chiar dacă îmi «sacrific» media, pentru că nu am mai putut să accept acest regres al sistemului educațional. Nu puteam să mă așez la birou și să învăț mot a mot cuvintele altora care știam că «îmi vor aduce punctajul maximal» și atât. Am decis să gândesc”, a spus tânăra.

Vedeți mai jos textul integral scris de Greta Ciubuc-Szabo.

„«Viziunea despre lume». Proprie? A mea se diferențiază de a celorlalți, la fel cum și a lor se diferențiază de a mea. Desigur, de multe ori șablonul moral este același, valorile sunt aceleași, însă esența este percepută altfel de fiecare dintre noi, sau cel puțin așa ar trebui. În prezent, mediul în care o persoană crește poate defini cine vă deveni, ce și cum vă gândi și cum va lăsa lumea în urma să. În ciuda acestui fapt, pare că mediul uman actual este un cerc vicios al oamenilor grăbiți, care se pierd pe parcurs odată cu cele mai de preț valori ale lor: puterea de a gândi liber, de a crea și de a avea un caracter bine conturat. Dar de unde izvorăște această problemă de fapt? De ce nu își ating oamenii potențialul maximal de-a lungul vieții?

Pentru început, ambele întrebări au cu siguranță mai mult decât un singur răspuns corect. Totuși, cred că un punct de plecare îl reprezintă educația. Încă de la vârste fragede, de la clasele primare și până la liceu, scopul fiecăruia dintre noi este să se dezvolte, să devină un individ cult, respectuos și respectabil al societății în care trăiește. Căutam în școală ceva ce nu am putea găsi nicăieri altundeva: îndrumare spre cum să gândim și cum să ne găsim pasiunile. Însă din păcate, după 12 ani în care am făcut parte din acest sistem, pare că scopul meu și cel al liderilor care decid ce este prioritar la școală și ce nu sunt cel puțin contradictorii.

Voi vorbi strict de limba și literatura română astăzi. Trebuie să menționez că aici nu mă refer la profesorii mei, căci pentru ei am tot respectul. Ei sunt cei care m-au făcut să iubesc să citesc, iar în cei patru ani de liceu am avut plăcerea de a face astfel cunoștință cu unele dintre cărțile mele preferate. «Alchimistul» de Paulo Coelho, «De veghe în lanul de secara» de J.D. Salinger, «În noapte» de Haruki Murakami sau «Băiatul cu pijamale vărgate» de John Boyne sunt numai câteva dintre cele care m-au marcat și până la urmă, m-au făcut să scriu aceste rânduri. Este incredibil cum profesorii încearcă astfel să ne facă să nu ne îndepărtăm de lectură și implicit de cunoaștere, de propria minte. Acest aparent mic impuls este tocmai ceea ce ne vă face să ne dorim să citim și mai târziu. Totuși, nu depinde numai de ei.

În gimnaziu, pentru foarte mult timp, am avut impresia că nu îmi place să citesc din cauza că citeam numai ce era obligatoriu din programa școlară – cărți sau poezii clasice –, într-adevăr, dar departe de noi. De ce? Limbaj arhaic, subiecte depășite cu care tinerii de astăzi nu se mai identifică, iar lista ar putea continua…

La liceu, cu excepția clasei a noua,  chiar s-a putut pune accent pe literatura mai accesibilă și plăcută tinerilor, iar din clasa a zecea deja s-a început predarea materiei pentru bacalaureat.

Țin să subliniez că aceasta este mai mult sau mai puțin aceeași cu cea de pe vremea părinților noștri, și de aici întrebările: «Cum poate un tânăr de 18-19 ani din 2020 să se identifice cu condiția țăranului român din opera lui Rebreanu din secolul trecut?», «Ce poate el să învețe din multele tendințe misogine prezente în astfel de creații?», «Cum poate el învăța și înțelege că arta poate fi o îmbinare a utilului cu plăcutul când literatura este prezentată într-un mod atât de depășit și neatractiv în programă?». Iar când în sfârșit urmează examenul maturității, toate operele devin comentarii învățate pe de rost cu șabloane aproape identice, luate din culegeri cu eseuri sau cărți de critică și analiză literară, având ca scop un simplu punctaj maximal. Rezultatul? Tineri ies din sala de examen fiind ferm convinși că cititul nu este pentru ei și vor crede pentru tot restul vieții că este o pierdere de timp, o povară, ceea ce este mai mult decât trist pentru o societate că a noastră, care are atât de multă nevoie de cunoaștere și
reformare.

Un articol din «Dilema Veche», numit Make the textbooks great again!, scris de Mircea Cărtărescu, m-a făcut să realizez că și eu îmi pot folosi vocea pentru a face o schimbare în acest sens, iar dacă nu, măcar pot încercă. Argumentele sale nici nu mai au nevoie de explicații suplimentare: «[…] m-am gândit cum aș face eu cu literatura pentru gimnaziu și liceu. Aș începe, poate, de la publicul țintă, cum se zice, adică de la psihologia elevului de azi, nu de la «valorile consacrate», «naționale», «reprezentative» (ironic, ele nu par să mai reprezinte cu adevărat pe cineva) […] Aș lasă baltă și eternele teorii puerile ale «genului liric» sau «genului epic» , epitetele, metaforele și comparațiile, rudimentele de naratologie, confuzia totală a analizelor de texte poetice. […] N-aș include neapărat în manuale cei mai buni scriitori, ci texte bune, coerente, cu cap și coadă, de oriunde le găsesc. […] Nimeni n-a învățat vreodată literatura din cărțile de școală, ci din cele citite avid pe sub bănci. […] În cele din urmă, nimic nu vă merge bine în școala românească până nu ne vom reaminti un lucru simplu, că școala e a școlarilor […] Și că nu poți îndesa, cu ciocanul, prisme în cercuri ca polițistul puternic.».

În final, educația noastră are nevoie de o abordare diferită, trebuie să învățam cum să gândim, nu ce să gândim. Trebuie să lăsăm deoparte memorarea eseurilor și să promovam construirea lor prin prisma autenticității fiecărei persoane, pe o temă mai liberă, mai de actualitate și mai productivă. Numai așa pot fi cultivate intelectualitatea umană și spiritul curios de a afla cât mai multe despre lumea în care trăim. Numai așa se poate evita manipularea în masă a viitorilor adulți: printr-o educație eficientă. Posibilitățile sunt nesfârșite, contează numai să privim problema din unghiul potrivit.

Mă uit așadar cu speranță spre viitorul școlii din România pentru că, după toate acestea, îmi place să cred că este posibil să îl îmbunătățim dramatic, pas cu pas. Cum? Prin valorificarea intereselor și a talentului fiecărui elev în locul învățării mecanice, fie că este vorba de științe exacte, literatură, artă, sport sau orice altceva și foarte important, prin a pune mai mult accentul pe sănătatea mintală pe care prea mulți am ajuns să o neglijăm în perioada adolescentei. Prin urmare, îmi voi lua la revedere de la învățământul românesc după 12 ani și îi voi mulțumi că mi-a deschis ochii suficient cât să pot spune toate acestea și, poate, să și fac o diferență pentru generațiile următoare. Gândiți deschis, visați, luptați pentru ce e corect, dați dovadă de caracter și vom fi deja cu un pas mai aproape de o comunitate reală, valoroasă și prolifică.”


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente