Poți avea salariu mare, dacă aduci valoare companiei la care lucrezi. Ce fel de carieră poți urma, dacă studiezi Limbi străine

mihaela

Dacă te gândești să studiezi limbi străine la o universitate din Moldova, atunci aceste informații sunt pentru tine. Echipa #diez a organizat evenimentul online „Dacă rămân acasă, merg la Limbi străine”, iar despre cum este să fii student la limbi străine, dar și ce oferă piața muncii după absolvire am vorbit cu invitatele noastre: Margarita Druță, fondatoarea Fantastic English, Mihaela Raileanu, asistentă administrativă în cadrul companiei IT Pentalog, și Maria Coroi, absolventă.

Primul lucru pe care trebuie să-l cunoști, potrivit invitatelor noastre, este că specialitatea de limbi străine nu este un curs sau o școală de limbi străine, la care doar o să înveți o limbă străină. Cu această idee vin majoritatea studenților, iar realitatea nu corespunde așteptărilor.

„Avem obiecte precum lexicologia, gramatica, civilizația, care aprofundează cunoștințele care țin de limbă, dar și despre țara propriu-zisă”, ne-a spus Maria.

Viața de student este una interesantă, cel puțin din experiența Mariei. Tânăra povestește că, din moment ce a stat la cămin, și-a făcut prieteni cu care a participat la diferite evenimente și proiecte. Deși a avut un job în timpul studenției, la un moment dat a renunțat pentru a se putea implica în mai multe proiecte și activități extrașcolare care, din punctul său de vedere, aduceau mai multă plus valoare experienței sale de studenție.

„Mi-am zis că o să finalizez studiile și apoi o să îmi găsesc un lucru stabil. La toate activitățile extrașcolare mergeam cu plăcere. Acolo erau toți studenți, era o atmosferă informală. După proiectul din Germania, mi s-a ridicat mult nivelul de germană, mă puteam exprima mai liber și corect. Recomand studenților să verifice instituții precum AIESEC in Chisinau, America House”, a mai spus Maria.

Pentru că Margarita știa încă de mică ce vrea să studieze, când a venit la facultate și-a propus să înceapă a lucra până o să finalizeze.

„Mi-am început formarea încă de pe băncile liceului. Studentul ar fi bine să își cunoască direcția în care vrea să o ia, iar în funcție de răspuns, să atragă atenție anume la acele obiecte în timpul facultății. Pentru mine, de exemplu, a fost engleza, lexicologia, fonetica, istoria. Dar pentru că știam că vreau să fiu profesoară, în cazul meu au fost relevante și metodologia, didactica, psihopedagogia. Eu personal nu vedeam rostul în economie, filosofie. Studentul trebuie să fie conștient că trebuie să depună efort adițional singur ca să-și aducă plus valoare”, ne-a spus Margarita.

Mihaela este de părerea că, pe lângă competențele lingvistice, un viitor specialist trebuie să își dezvolte, încă de pe băncile facultății, și capacitatea de a învăța să învețe, să dezvolte un anumit sistem de a învăța și a absorbi repede informații noi.

„Oportunități sunt foarte multe, dar depinde și de așteptări. În momentul în care te lansezi ca tânăr profesionist, trebuie să fii în căutare de experiență. Dacă nu ești hotărât(ă) de direcția în care vrei s-o iei, atunci experimentează. Piața muncii e un ecosistem dinamic. De la tine se așteaptă să fii o persoană care merge pe principiul «eu vreau să învăț asta», decât «nu știu să fac asta». Universitatea îți pune niște baze pe care trebuie ulterior să le dezvolți”, este de părere Mihaela. 

Odată angajat, te poți aștepta la venituri diferite, în funcție de locul în care te angajezi, de competențele pe care le ai, dar și de ce poți oferi companiei. Potrivit Margaritei, în sectorul privat, salariul este și de 20 000 de lei.

„Dacă nu sunt ok cu un salariu de 800 sau 1 000 de euro, ei pot să opteze pentru poziții mai înalte, cum ar fi cele de conducere. Dar, ca să poți să câștigi mai mult, trebuie să oferi mai mult. În calitate de profesor de engleză, dar mai ales în calitate de antreprenor deja de cinci ani, pot să spun că nu o să cumpăr forța de muncă a cuiva care nu este suficient de competent. Acel angajat trebuie să aducă valoare companiei mele. E un fel de win-win. Eu îți dau salariu mare, iar tu contribui la dezvoltarea businessului și vii cu inițiative și idei”, a argumentat Margarita. 

În cadrul emisiunii, am vorbit și despre tipuri de certificări internaționale, dar și despre alte subiecte interesante. Dacă nu ai prins evenimentul nostru, îl poți urmări integral mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente