Nuntă și funeralii la două zile distanță: Mirele a decedat de Covid-19, iar 111 invitați s-au infectat cu noul coronavirus, după participarea la ambele ceremonii

Peste 100 de persoane au fost confirmate cu coronavirus în India, după ce au participat la o nuntă, iar după două zile, la funeraliile mirelui, care ar fi fost infectat în ziua căsătoriei.

Foto: gulfnews.com

Oficialii din statul Bihar au declarat că mirele, în vârstă de 26 de ani, avea simptome specifice virusului mortal când s-a căsătorit pe 15 iunie. Două zile mai târziu a murit.

„Până în prezent, 111 persoane care au participat la nuntă sau la înmormântare s-au dovedit pozitive. Toate celelalte au fost identificate și izolate”, a declarat Raj Kishor Chaudhary, responsabil pe probleme medicale, potrivit AFP, citată de english.alarabiya.net, citează Digi24.

El a adăugat că aproximativ 400 de persoane care au participat la nuntă sau la înmormântare vor fi izolate.

Medicii nu sunt siguri că mirele a fost sursa infecției, deoarece a fost incinerat înainte de a putea fi efectuate testele.

Mirele, care s-a întors acasă de la New Delhi cu doar o săptămână înainte de nuntă, a prezentat simptome înainte de ceremonie.

El a fost internat pentru scurt timp la spital, dar familia sa l-a externat și a organizat nunta cu peste 300 de invitați.

Tânărul a murit la el acasă, două zile mai târziu, aproape 200 de oameni participând la înmormântare. Unii participaseră la amândouă evenimentele.

Niciuna dintre rudele mirelui - inclusiv mireasa - nu au prezentat simptome de coronavirus, au spus oficialii.

Autoritățile au demarat o anchetă cu privire la posibile încălcări ale reglementărilor privind distanțarea socială a numărului de invitați atât la nuntă, cât și la înmormântare.

Bihar, una dintre cele mai sărace regiuni ale Indiei, unde locuiesc 120 de milioane de oameni, a înregistrat aproape 10.000 de cazuri, cu 62 de morți.

Experții consideră că lipsa testării ascunde adevăratele cifre și că numărul infectărilor este mult mai mare decât cel raportat.


Pub