19:57:50 19.04.2024
Stiri

Vladimir Putin poate rămâne preşedinte până în 2036, conform rezultatelor preliminare ale referendumului desfășurat în Rusia

Actualitate 02.07.2020 09:00 Vizualizări1157 Autor: Ziarul National
Vladimir Putin poate rămâne preşedinte până în 2036, conform rezultatelor preliminare ale referendumului desfășurat în Rusia


Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi să rămână şef al statului până în 2036, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Rezultatele parţiale au fost anunţate miercuri, cu cinci ore înainte de închiderea urnelor.

Conform Comisiei Electorale Centrale din Rusia, după numărarea a 2,68% din voturi, rezultatul este de peste 70% în favoarea modificării Constituţiei şi ceva mai puţin de 29% împotrivă. Noi rezultate vor fi anunţate la ora 19:00 GMT (22:00 ora României).

Ruşii au fost încurajaţi să participe la referendumul desfăşurat timp de o săptămână prin tombole cu premii în apartamente şi publicitate pentru celelalte modificări din pachetul de reformă, cum ar fi protecţia pensiilor şi interzicerea de facto a căsătoriilor homosexuale.

Din ordinul lui Putin, cei care mergeau miercuri la vot însoţiţi de copii au primit câte un premiu de 10.000 de ruble (141 de dolari).

Prezenţa la vot atinsese aproape 60% miercuri la prânz. Pentru validarea referendumului pragul era de 50%, iar pentru schimbarea Constituţiei este necesară doar majoritatea simplă a voturilor exprimate.

Într-un discurs ţinut marţi seara, preşedintele nu a menţionat efectul referendumului asupra carierei sale. Practic, în 2024, când se încheie actualul mandat, el va putea fi ales din nou pe un termen de şase ani şi va putea candida din nou şi în 2030. Putin susţine că nu s-a decis încă în privinţa candidaturii.

Conform institutului de sondare a opiniei publice Levada, 60% din cetăţeni au o opinie favorabilă despre şeful statului, în vârstă de 67 de ani.

Miercuri, în Piaţa Roşie din Moscova a avut loc şi un protest simbolic al unui grup mic de activişti, care au scris cu trupurile pe caldarâm 2036, înainte de a fi arestaţi de poliţie.

Adunările publice sunt interzise în capitala Rusiei din cauza epidemiei de coronavirus, care a fost şi motivul pentru extinderea referendumului timp de o săptămână, astfel încât să se evite aglomeraţia în secţiile de votare.

Partidul Comunist, care le-a recomandat susţinătorilor săi să voteze 'nu', a reclamat unele nereguli la referendum. Liderul partidului, Ghenadi Ziuganov, a arătat că electoratul va trebui să suporte consecinţele sprijinului pentru politica lui Putin, care a afectat economia.

În imposibilitate de a protesta în stradă, opoziţia din Rusia a ridiculizat referendumul online, publicând fotografii cu secţii de votare în scări de bloc, curţi şi în portbagajul unui autoturism.

Organizaţia neguvernamentală Golos, care monitorizează alegerile, a anunţat că nu va putea confirma legitimitatea rezultatului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md