16:58:34 25.04.2024
Stiri

Un copil a incendiat, în joacă, o magazie din raionul Comrat

Actualitate 02.07.2020 16:23 Vizualizări803 Autor: Ziarul National
Un copil a incendiat, în joacă, o magazie din raionul Comrat


Magazia unei gospodării din satul Ferapontievca, raionul Comrat, în care erau păstrate lemne, a ars miercuri la amiază ca o torță.

Pompierii au fost alertați în jurul orei 14.30 și au luptat cu flăcările mai bine de jumătate de oră.

Focul a mistuit cei 15 metri cubi de lemne din interior și acoperișul magaziei, dar pompierii au reușit să prevină extinderea flăcărilor la casa aflată la doi metri distanță de această construcție.

De asemenea, salvatorii au evacuat în timp util o butelie de gaz, evitând o aventuală explozie.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență arată că versiunea preliminară a izbucnirii incendiului este că un copil s-a jucat cu focul în acea magazie și îndeamnă părinții să-și monitorizeze strict copiii, în special în timpul vacanțelor de vară, să nu le permită să se joace cu chibrituri, cu focul deschis sau cu petarde, pentru a evita situații de risc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md