Ședința Parlamentului, anulată din lipsă de cvorum

Anticoruptie.md
02/07/2020

Ședința de joi a Parlamentului a fost anulată din lipsă de cvorum, după ce 52 de deputați nu s-au prezentat în plenul Legislativului. Au lipsit membrii fracțiunilor PAS, Platforma DA, Partidul Șor, grupul Pro Moldova, deputații neafiliați, precum și un parlamentar PD. În timp ce socialiștii au anunțat că procurorul general urma să vină în Parlament, Procuratura Generală neagă intenția lui Alexandr Stoianoglo de a se prezenta în fața deputaților și subliniază că PG „se detașează de orice încercare de a atrage instituția în confruntări și dispute de natură politică”.

Aleșii poporoului trebuiau să dezbată joi asumarea răspunderii de Guvern față de un șir de măsuri sociale și economice cu tentă electorală, dar și controversata cerere de demisie a lui Ștefan Gațcan.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrâncea, a anunțat în plen că la ședința Parlamentului urma să vină procurorul general, Alexandru Stoianoglo. „Înțelegem foarte bine emoțiile unor colegi știind că astăzi, cel mai probabil trebuie să vină domnul procuror general și cineva nu dorește să asigure cvorum”, a declarat Bătrîncea.

De partea cealaltă, PG neagă informația. „Având în vedere perpetuarea în spațiul informațional a unor insinuări și speculații cu privire la venirea Procurorului General în Parlamentul Republicii Moldova cu solicitarea de ridicare a imunității unor deputați, instituția declară următoarele: Procuratura are propria agendă de activitate, pe care nu și-o ajustează în funcție de calendarele politice și se detașează de orice încercare de a atrage instituția în confruntări și dispute de natură politică. De asemenea, Procuratura reconfirmă că, nu necesită intermediari politici pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui. Instituția va informa de sine stătător societatea despre propria activitate și evoluțiile investigațiilor pe dosarele din gestiune. Pe această cale ne exprimăm speranța că procurorii vor fi lăsați să se consacre, în continuare, efortului de a afla adevărul pe cauzele de rezonanță și importanță majoră, restanțe la care așteaptă răspuns nu doar cetățenii Republicii Moldova, dar și partenerii externi de dezvoltare. Facem repetat, apel, către toți exponenții politici care, la nivel declarativ, vorbesc despre importanța asigurării independenței justiției, să renunțe la retorica prin care se încalcă brutal principiul independenței procesuale a Procuraturii și se discreditează activitatea organelor de drept”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Anticoruptie.md
02/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii