Președintele socialist al raionului Basarabeasca a omis din declarațiile de avere transferuri de peste 120 de mii de lei, un autoturism și donațiile de zeci de mii la PSRM

Mariana Colun
02/07/2020
Piotr Pușcaș. Foto: socialistii.md

Președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari, a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale. Socialistul a evitat să declare transferuri bancare în sumă de 124 de mii de lei, autoturismul aflat în folosință și mijloace financiare transmise sub formă de donații și cotizații. Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare în privința acestuia și a sesizat Procuratura Generală.

În actul de constatare emis de ANI, inspectorii de integritate au constatat că declarațiile depuse în perioada 2015-2019 de Piotr Pușcari au fost completate cu date eronate și incomplete. Președintele raionului Basarabeasca a omis să își declare veniturile obținute sub formă de transfer bancar în sumă totală de 124.079 lei, autoturismul deținut cu drept de folosință din anul 2010 și mijloacele financiare în mărime de 69.800 lei, ce ar fi fost transmise sub formă de cotizații și donații pentru finanțarea unui partid politic și a campaniilor electorale.​

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2019, Piotr Pușcari a avut anul trecut venituri de 109 mii de lei din salariul de șef al raionului, iar 29 de mii de lei a încasat sub formă de indemnizații. 
Pușcari mai raportează un teren agricol și un lot intravilan, dar și o casă de locuit de 122,7 metri pătrați, evaluată la doar 49 de mii de lei. La capitolul bunuri mobile, Pușcari a declarat un automobil de marcă Toyota, cumpărat în 2002 cu 80 de mii de lei.

Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au scris anterior despre Pușcari că a donat pentru Igor Dodon în campania electorală pentru prezidențialele din 2016 aproape 70.000 de lei, ceea ce reprezintă aproape tot venitul acestuia pentru anul 2015. Doi ani mai devreme, la parlamentarele din 2014, când raporta un salariu de 69.000 de lei, pentru doi ani, Pușcari a donat aceleiași formațiuni 89.000 de lei.

Mariana Colun
02/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii