Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Termoscaner la intrarea în clădirea Primăriei. Sistemul este în regim de testare

   2818

Primăria municipiului Chișinău informează că de astăzi, 1iulie, a.c., la intrarea principală în cădirea instituției a fost instalat un termoscaner, care înregistrează temperatura corpului angajaților și a vizitatorilor. Echipamentul are ca scop prevenirea infectării prin infecția COVID-19 și vine să înlocuiască termometrele cu infraroșu, care presupun prezența unui angajat care face termometria celor care intră în clădire.

Echipamentul reprezintă un monitor în care este montat un sistem video sensibil la temperatură, care poate prelucra în fluxul de analiză un număr mai mare de persoane. Când prin fața sistemului trece o persoană cu temperatura corpului de peste 37˚C, monitorul se colorează în roșu și emite un semnal sonor. De asemenea, sunt detectate persoanele care nu poartă mască de protecție, iar în acest caz ecranul se colorează în galben și de asemenea, emite un semnal sonor.

Echipamentul a fost transmis în folosință Primăriei de către un operator de sisteme de monitorizare video, pentru o perioadă de 3 săptămâni.  

Sistemul este în regim de testare, după care municipalitatea va decide necesitatea achiziționării termoscanerului.