Deputatul Ștefan Gațcan ar fi sechestrat. S-ar fi plâns la Procuratură că a fost impus să renunțe la mandat

Julieta Savițchi
01/07/2020
Foto: paranteze.md

Deputatul Ștefan Gațcan ar fi fost sechestrat și impus prin șantaj, fiind amenințat cu dosare penale, să renunțe la mandatul de deputat după ce a anunțat marți că părăsește fracțiunea PSRM. Parlamentarul a semnat marți o plângere în adresa Procuraturii Generale în care descrie presiunile la care a fost supus.

Ștefan Gațcan menționează că a fost oprit forțat pe podul de la Telecentru de către un om de afaceri din Hâncești, după care a fost impus să urce în alt automobil, în care se aflau deputații socialiști Corneliu Furculiță și Vlad Bătrîncea. Aceștia aveau cu ei o cerere privind renunțarea lui Gațcan la mandatul de deputat. „Am fost amenințat că în privința mea și a membrilor familiei mele se vor face presiuni prin intermediul organelor de drept, surselor mass-media, va fi ponegrită imaginea mea profesională și personală, vor fi pornite cauze penale”, a scris Gațcan în plângerea sa.

Totodată, deputații din formațiunea politică Pro Moldova susțin că Gațcan a fost reținut de foștii săi colegi din Partidul Socialiștilor în timp ce mergea pe coridoarele Parlamentului. Acesta ar fi fost izolat într-un birou din Parlament de către socialiștii Grigore Novac și Nicolae Pascaru care l-ar fi amenințat cu răfuială și l-ar fi obligat să semneze declarația de renunțare la mandatul de deputat.

În consecință, socialiștii au prezentat miercuri dimineață cererea prin care Gațcan anunță că renunță la mandat și au anunțat că acesta rămâne în echipa PSRM. Totodată, deputații socialiști au anunțat că au solicitat Serviciului Protecție și Pază de Stat să-i asigure paza doctorului Ştefan Gaţcan, pentru că  ar fi amenințat, inclusiv cu răfuiala fizică, de membrii grupului Pro Moldova.

Maria Vieru, purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale, susține că nu a fost înregistrată o astfel de cerere în cancelarie.

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, susține că acțiunile deputaților socialiști, care l-au constrâns pe Gațcan să renunțe la mandat, cad sub incidența Codului Penal.

„Socialiștii au prezentat un document în care aparent este o cerere a lui Gațcan prin care acesta ar renunța la mandatul de deputat. În primul rând, nu este clar dacă acest document a fost scris chiar de Gațcan și dacă nu cumva l-a scris altcineva, iar Gațcan a fost impus/constrâns să-l semneze. Dacă e așa, atunci e caz penal. Oricum, mandatul de deputat încetează în momentul în care se adoptă hotărârea Parlamentului prin care se ia act de vacanța funcției (înainte de asta se elaborează un proiect de hotărâre a Parlamentului și se aprobă un raport al Comisiei juridice). Până la adoptarea hotărârii Parlamentului în acest sens Gațcan este deputat”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

 

 

Julieta Savițchi
01/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii