‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 19 aprilie, 2024
5.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProducători de cartofi: Condițiile meteorologice au făcut ravagii, irigarea este soluția

Producători de cartofi: Condițiile meteorologice au făcut ravagii, irigarea este soluția

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

În ultimii ani, Republica Moldova se caracterizează prin tendința de a importa cartofi, dat fiind faptul că necesarul de consum nu este acoperit de capacitatea internă de producție. Factorii care determină acest lucru sunt multipli, dar prioritar e vorba de condițiile climaterice care se răsfrâng nefast asupra culturii cartofului. Nici acest an nu este o excepție, potrivit lui Ion Stînca, fermier din Corjeuți, Briceni.

„Primăvara a fost rece, vânt, secetă, până au dat ploile. Cartofii au fost puțin afectați în dezvoltare din cauza frigului. Planta demult trebuia să fie la nivelul acesta, adică în floare, la 10 iunie, nu acum să înflorească. Ploile deja au afectat cartofii în privința bolilor, dar ne luptăm și cu asta.”

Din datele preliminare, recolta de cartof în nordul țării nu va fi cea așteptată, cu toate acestea, orice estimări în acest sens sunt premature, susține fermierul din Corjeuți.

„Dacă sunt în cuib 16-18 cartofi cât oul de vrabie, deja trebuie să fim mulțumiți, dar încă nu le aveam nici pe acestea. Nu știu cum o să fie nici roada, nici vremea. Cartoful se dezvoltă în luna iulie, iar eu nu știu cum va fi luna aceasta pentru cultura de cartof.”

 O opinie diametral opusă are Radu Grosu, fermier din Criuleni, Dubăsarii Vechi. Acesta susține că recolta de cartof din acest an va bate pe cea din anul precedent, dar acest lucru este meritul irigațiilor și cel al tehnologiilor aplicate.

„În zona în care noi cultivăm cartofii, precipitații abundente nu prea am avut, mai mult ne folosim de irigare, dar știu că în alte părți ploile au spălat solul și au adus mari prejudicii. În baza irigării, roada din acest an se arată bună. Tindem spre maxim, dar vom vedea.  Deja avem o altă problemă-  temperaturile foarte înalte care depășesc 30 de grade și ele favorizează stoparea creșterii cartofului, dar sperăm că vom depăși și situația aceasta. Planificăm să începem recoltarea lunea viitoare pentru soiul de cartof Marabel. Ne așteptăm la o producție mai bună ca-n anul precedent pentru toate soiurile de cartof. An de an progresăm și creștem în tehnologie, iar cu tehnologiile aplicate anul ăsta vom avea recolte mult mai bune.”

Fermierul din Dubăsarii Vechi produce cartofi pe o suprafață de 200 de hectare, iar livrarea producției are loc exclusiv pe piața internă.

 „Pentru calitatea pe care noi o livrăm pentru consumatori, cred că prețul angro pentru 1 kilogram de cartofi va fi în jur de 6 lei. Vorbim despre cartoful calibrat, spălat, ambalat și etichetat.”

Pentru recolta din acest an, cartoful se comercializează pe piața angro cu 6 lei per kilogram, cu 2 lei mai scump decât prețul de acum un an.

Potrivit datelor ANSA, în 2019, cele mai mari cantități de cartofi au fost importați din Belarus, Federația Rusă și Ucraina.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›