(video) Ștefan Gațcan: Eu voi decide dacă voi pleca sau nu din Parlament

Deputatul PSRM Ștefan Gațcan a ieșit într-un briefing de presă, unde a explicat de ce a plecat din fracțiune.

Foto: captură

„Este o decizie a mea personală. Este o decizie a mea personală. 3 luni de zile, afându-mă în Parlament, am înțeles foarte multe lucruri. Inclusiv, probleme care stau în sistemul sanitar. Atunci când lucrurile nu stau bine, atunci când colegii mei, peste 20 au decedat, atunci când colegii din prima linie sunt într-un risc foarte major. Vin cu mesajul că, tentativele mele de a veni și a schimba lucrurile nu au fost auzite. Și prin aceasta avem ceea ce avem”, a declarat Gațcan.

Fostul deputat PSRM a făcut paralele cu epidemia de H1N1 și spune că a gestionat-o foarte bine. Gațcan a punctat că a plecat din cauza că situația pandemică din țară nu a fost gestionată cum trebuie. Acesta venit cu un mesaj către foștii colegi din PSRM, ca să nu vină cu atacuri în adresa sa sau a familiei sale. „Aceasta nu mă motivează să iau alte decizii”. „Orice decizie care va fi, de aflare în Parlament sau de părăsire a Parlamentului o voi lua singur”.

Astăzi, Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește PSRM, fiind nemulțumit de modul în care se gestionează criza pandemică. Acesta a aderat la grupul condus de Andrian Candu.


Pub