(doc) Clasamentul celor mai transparente localități din țară. Orașul care s-a clasat pe primul loc

Orașele Bălți și Chișinău sunt cele mai transparente localități, iar Strășeni, Fălești - cele mai transparente raioane din țară în anul 2019. Topul celor mai deschise autorități publice locale a fost realizat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” împreună cu INEKO Slovacia. Aceștia au evaluat 32 de raioane și 60 de unități administrativ teritoriale de nivelul întâi din Republica Moldova, dintre care 40 de orașe (municipii) și 20 din cele mai mari sate (comune) din țară.

Foto: UNIMEDIA

Autoritățile publice au fost evaluate în baza a 9 criterii cu 56 de indicatori pentru autoritățile publice raionale și 54 de indicatori pentru autoritățile publice locale.

Astfel, în cadrul cercetării municipiul Bălți obținut cel mai mare scor - 76% (categoria „A”), urmat de municipiul Chișinău cu un punctaj de 58% (categoria „B –”), iar ce ține de raioane, Strășeni a obținut cel mai mare scor - 78% (categoria „A”), urmat de raionul Fălești are un punctaj de 61% (categoria „B”) și raionul Criuleni, care a acumulat 60% (categoria „B -”).

Media generală de transparență a 32 de raioane monitorizate este de 37,67%, fiind în creștere în comparație cu media celor patru clasamente de transparență realizate până în prezent. Pe de altă parte, media generală a 60 cele mai mari orașe și sate este de 24,03%, în descreștere comparativ cu clasamentele din 2017 și 2018, dar puțin mai mare ca media generală de transparență din clasamentul anului 2016.

Autorii studiului au ajuns la concluzia că 91% din administrațiile raionale și 73% din administrațiile locale au pagini oficiale pe Facebook unde plasează anunțuri și informații utile cetățenilor, iar 63% din raioane și 87% din orașe/sate nu comunică rezultatele achizițiilor publice.

Totodată, toate 32 de autorități publice raionale monitorizate au pagini web oficiale destinate pentru reflectarea activității administrației publice locale și informarea cetățenilor despre chestiunile publice. Pe de altă parte, 10 din cele 60 de orașe și sate monitorizate nu au pagini web, fie sunt nefuncționale (Dondușeni, Criuleni, Otaci, Baurci, Corjeuți, Sipoteni, Gura Galbenei, Costești, Chișcăreni și Ruseștii Noi).

Raportul integral poate fi accesat mai jos.

Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019 / Sursa:Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019
Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019 / Sursa:Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019
Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019 / Sursa:Transparența autorităților administrației publice locale din Republica Moldova în anul 2019


Pub