06:55:23 25.04.2024
Stiri

RĂZBOI total între PSRM și „Pro Moldova”: „Nu a terminat bine Batrîncea cu amenințările de ASMUȚIRE a justiției asupra deputaților din opoziție, că deja au început controalele la clinica fondată de Ștefan Gațcan”

Actualitate 30.06.2020 13:40 Vizualizări2156 Autor: Ziarul National


RĂZBOI total între PSRM și „Pro Moldova”: „Nu a terminat bine Batrîncea cu amenințările de ASMUȚIRE a justiției asupra deputaților din opoziție, că deja au început controalele la clinica fondată de Ștefan Gațcan”

Reprezentanții Partidului „Pro Moldova” se plâng că ar fi hărțuiți de organele de drept, la solicitarea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). Un nou episod al pretinselor intimidări ar fi avut loc chiar astăzi, după ce vicepreședintele PSRM și al Parlamentului, Vlad Batrîncea, a declarat „război” deputatului Ștefan Gațcan, care a aderat la grupul „Pro Moldova”.

„Condamnăm comportamentul profund antidemocratic al conducerii PSRM, care confundă instituțiile statului cu proprietatea lui Igor Dodon și utilizează justiția și organele de drept pe post de bâtă politică pentru înfricoșarea celor care nu sunt de acord cu metodele socialiste de administrare a statului și reinterpretare a democrației. Nu a terminat bine fostul comunist, actual socialist Vlad Batrîncea, discursul cu amenințări de asmuțire a justiției asupra deputaților de opoziție, că deja au început controalele la clinica privată fondată de Ștefan Gațcan. CNA, condus fostul consilier al lui Greceanîi și Dodon, au amenințat angajații clinicii, precum și familia cunoscutului medic cu controale și răfuială”, se arată într-o declarație de presă remisă de „Pro Moldova”.

Citește și: Cum își MOTIVEAZĂ Ștefan Gațcan plecarea din PSRM și aderarea la „Pro Moldova” lui Andrian Candu

Potrivit conducerii „Pro Moldova”, presiuni și calomnii au început odată cu constituirea acestui grup parlamentar. „Sunt concediați membrii familiilor care activau în sectorul public, iar deputații și apropiații lor sunt filați și amenințați cu răfuială în cazul în care nu vor ceda. Acest comportament laș și totalitar trebuie stopat imediat. Facem apel la organele de drept și justiție din țară să înceteze să execute comenzile ilegale ale lui Igor Dodon și acoliților săi. Cerem ca organele de drept și justiție să acționeze în strictă conformitate cu legislația și să rămână independenți în acțiuni.

Citește și: VIDEO // Gațcan le-ar fi spus colegilor săi că s-a încercat CORUPEREA sa. „Spunea că i s-a propus 500 000 de mii, valută. Cred că suma aceasta s-a TRIPLAT”

Totodată, atragem atenția tuturor misiunilor diplomatice acreditate în R. Moldova și organizațiilor internaționale asupra gravelor derapaje democratice admise de actuala administrație condusă de Igor Dodon și a riscurilor pe care le comportă aceste procese asupra organizării unor alegeri libere și corecte în toamna acestui an”, se mai arată în declarația partidului lui Andrian Candu.

CNA a respins acuzațiile lansate de „Pro Moldova”, menționând că instituția are propria agendă și nu se implică în disputele politice.

De menționat că vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a declarat astăzi, după ce Ștefan Gațcan a părăsit fracțiunea PSRM, că formațiunea sa „declară război trădătorilor”. Mai mult, acest a cerut, în mod imperativ, organelor de drept să-i tragă la răspundere pe cei care se fac vinoveți de coruperea deputaților. „Vom scoate la suprafață multiplele cazuri de corupție, vom face presiuni asupra organelor de drept, pentru ca materialele pe care le dețin să ajungă în judecată. Cei care au corupt și cei care au fost corupți trebuie să răspundă în fața legii, iar acest Parlament urmează să fie dizolvat”, a amenințat Batrîncea.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md