479 de pacienți cu Covid, în stare gravă la spital. Alte peste 9.000 de persoane s-au tratat

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului Covid-19 de la Moldexpo au fost internate 56 persoane cu suspecție la noul coronavirus, anunță Ministerul Sănătății. Totodată, dintre pacienții deja internați în spitalele din capitală și din țară, 479 sunt în stare gravă.

Foto: UNIMEDIA

Dintre cei 479 de pacienți care se află în stare gravă, 31 sunt conectați la aparate de respirație asistată. Alți 1.125 de pacienți au o stare de gravitate medie, ceilalţi fiind în stare satisfăcătoare.

Totodată, 148 persoane au fost tratate și externate, în ultimele 24 de ore. Bilanțul persoanelor tratate de Covid-19 a ajuns la 9.229.

Până astăzi au fost confirmate 2.403 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici - 606, farmaciști - 28, asistenţi medicali - 962, felceri - 123, personal auxiliar - 684 persoane.


Pub