Top 5 mașini care pot depăși lejer 300.000 de kilometri, fără probleme majore în istoric

Este remarcabil la cel nivel a ajuns industria auto și, cu toate acestea, există o percepție generală că „nu se mai fac mașini așa cum se făceau”. Promotor a alcătuit un top 5 al mașinilor care pot depăși lejer 300.000 de kilometri fără probleme majore în istoric, pe baza statisticilor de reparații.

Foto: promotor.ro

În universul auto se cunosc numeroase modele care nu aveau moarte, cum ar fi cele ale Mercedes-Benz, care puteau atinge lejer un milion de kilometri fără reparații majore. Lucrurile s-au schimbat în prezent, iar producătorii auto au coborât considerabil așteptările în acest domeniu. Cauzele sunt multiple și pornesc de la cele legislative, care nu mai permit folosirea mașinilor poluante (sau taxele care cresc mult costurile de utilizare odată ce au trecut de o barieră de 8-10 ani de la fabricație). Apoi, avansul tehnologic i-a făcut pe cumpărători să-și dorească cele mai noi gadegeturi, astfel că obiceiurile de cumpărare s-au schimbat. Oamenii schimbă mașinile mai des, iar necesitatea ca acestea să reziste multe sute de mii de kilometri s-a diminuat.

De cealaltă parte, producătorii au folosit acest trend pentru a-și reduce costurile. Dacă o mașină nu mai este folosită atât de mult timp, nici nu are nevoie de componente la fel de fiabile, prin urmare, costurile de producție scad corespunzător.

Totuși, mașinile care pot depăși 300.000 de kilometri nu sunt deloc rare. Chiar și modelele Dacia Logan, folosite de taximetriști, ating frecvent 500.000 de kilometri fără să necesite reparații costisitoare și s-au cunoscut chiar exemplare cu un milion de kilometri aflate încă în serviciu.

Americanii de la iSeeCars au întocmit un top cu modelele care au cea mai mare șansă să depășească bariera de 200.000 de mile (ceva mai mult de 320.000 km), bazat pe numărul de vehicule aflate în circulație cu un astfel de rulaj. Multe dintre modelele analizate nu se comercializează în Europa, dar sunt suficiente pe care pot conta și europenii.

Iată un top al celor mai fiabile 5 mașini vândute în Europa, care pot depăși lejer 300.000 de kilometri fără probleme majore:

Locul 1: Toyota Land Cruiser

Land Cruiser este, de departe, campionul studiilor de fiabilitate. Potrivit studiului, 16% dintre toate exemplarele off-roaderului japonez au depășit fără probleme 320.000 de kilometri. Prin urmare, Land Cruiser câștigă prima poziție în top, atât la general cât și la categoria SUV de clasă mare.

Locul 2: Honda Civic

Modelele Honda au o reputație de fiabilitate solidă, așa că nu este o surpriză prezența lui Civic în acest top. Potrivit celor de la iSeeCars, 2,3% din mașinile Honda Civic aflate în circulație au trecut de bariera celor 320.000 km.

Locul 3: Toyota Prius

Cu o mecanică simplă și un motor termic aspirat nepretențios (ca să nu mai pune la socoteală absența unei cutii de viteze cu ambreiajul ca verigă slabă), Prius poate ajunge la rulaje impresionante, fără să necesite reparații. 2% din mașinile aflate în circulație au depășit fără probleme 320.000 km.

Locul 4: Audi TT

Prezența lui Audi TT în acest top este oarecum controversată, pentru că în dreptul modelului german apare un asterisc ce arată că evaluarea s-a făcut pe baza mașinilor care au depășit 150.000 de mile (241.000 km). E adevărat, mașinile sport cu două locuri nu parcurg atât de mulți kilometri, dar performanța lui Audi TT nu este mai puțin impresionantă. Acesta este modelul sport cu cele mai mari șanse să treacă bariera de 241.000 km.

Locul 5: Tesla Model S

În ciuda problemelor de fiabilitate reclamate de numeroși deținători, Tesla Model S reprezintă benchmark-ul pe segmentul mașinilor electrice, fiind folosită extensiv de companiile de car sharing. Un exemplar a depășit chiar bariera de un milion de kilometri, dar acestea sunt cazuri extreme. Recent, marca americană a dezamăgit în topul JD Power pe 2020, unde s-a clasat pe ultima poziție.


Pub