Spălătoriile auto amplasate sub podurile din Chișinău ar putea fi evacuate

img

O comisie municipală evaluează situația podurilor din oraș pentru a stabili măsurile ce urmează a fi luate în vederea îmbunătățirii stării de lucruri pe acest domeniu. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău, menționându-se că în vizor sunt luate și spălătoriile auto amplasate sub poduri.

O ședință cu specialiști din cadrul primăriei și experți de profil a avut loc săptămâna trecută, iar experții au atenționat autoritățile locale despre faptul că amplasarea obiectivelor de reclamă pe poduri este interzisă. De, asemenea, prezintă pericol și spălătoriile auto amplasate sub respectivele construcții. Informații în acest sens au fost prezentate de viceprimarul Ilie Ceban luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

În context, Ilie Ceban a solicitat preturilor de sector și Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare să examineze temeiul amplasării spălătoriilor sub poduri și să întreprindă măsuri pentru evacuarea acestora. „Aceste obiective crează condiții pentru deteriorarea stării podurilor, prin umezeala care persistă ca rezultat a activității respectivilor agenți economici”, a spus viceprimarul.

Mai mult, Ilie Ceban a subliniat că autoritățile urmează să întreprindă măsuri urgente în acest sens, deoarece situația a degradat din cauza lipsei de atitudine din partea administrațiilor anterioare.

În municipiul Chișinău sunt circa 20 de poduri rutiere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente