Doi magistrați controversați, vizați în anchetele CIJM, vor să fie promovați la Curtea Supremă de Justiție

Mariana Colun
29/06/2020

Vicepreședinții Curții de Apel, Iurie Iordan, respins anterior de la promovare de fostul președinte, Vladimir Voronin, și vizat în mai multe anchete jurnalistice, și Nelea Budăi, suspectată  anterior de SIS că a admis probe false într-un proces, vor să fie promovați în instanța ierarhic superioară, adică la Curtea Supremă de Justiție. Cererile lor vor fi examinate, marți,  de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Iurie Iordan a fost numit în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău, în anul 2008. În noiembrie 2016, a fost numit vicepreședinte al instanței de apel. Într-o anchetă publicată anterior, reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice scriau despre faptul că, în noiembrie 2006, fiind propus de CSM pentru reconfirmarea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, Iordan a fost respins de Vladimir Voronin. „Activând în calitate de judecător, s-a manifestat ca o persoană care posedă cunoștințe medii, poate fi influențată în luarea deciziilor, nu dă dovadă de sârguință și perseverență, nu se bucură de stimă și autoritate, pune interesele personale mai presus de obligațiile funcționale, este orgolios și încalcă în mod brutal normele de etică profesională”, se arată în actul preşedintelui.

Potrivit aceluiaşi document, în 2003, examinând cauza penală privind D.Constantin, conducătorul unei grupări criminale, judecătorul Iordan, în prezența polițiștilor din escortă, a pronunțat decizia privind arestarea acestuia. Mai târziu, după o discuție cu reținutul, judecătorul şi-a anulat propria decizie. După eliberare, D. Constantin a părăsit țara și, în prezent, este dat în căutare generală. În iulie 2006, Iurie Iordan ar fi contribuit la absolvirea de răspundere penală a trei infractori - Secrieru, Guștiuc și Andros – toţi aliați ai lui D. Constantin.

În ianuarie 2005, în timpul ședinței de judecată în care era examinată cauza penală a unui bărbat, magistratul a deschis radioul la intensitate maximă, „ignorând în mod demonstrativ regulile de procedură și etică judecătoarească”. Peste doar câteva luni însă Iordan a fost reconfirmat în funcție. În noiembrie 2013, Colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor i-a acordat calificativul „foarte bine”. Tot în 2013, magistratul a fost filmat în timp ce primea un plic de la o femeie în ograda Curții de Apel Chişinău. Ulterior, cei doi au precizat că sunt rude, iar în plic ar fi fost o factură pentru achitarea unui impozit.

Iordan și-a cumpărat anul trecut un automobil nou-nouț de model Toyota RAV4, pentru care a achitat mai bine de jumătate de milion de lei. Pentru a-și permite achiziția, judecătorul a vândut alte două automobile, ambele de marcă Toyota, cu 160, respectiv 95 de mii de lei, și a contractat un credit în mărime de 249 de mii de lei, pe care trebuie să-l întoarcă până în 2021, cu o rată a dobânzii de 24,69%. Veniturile familiei Iordan în 2019, alcătuite din salariul său și al soției, precum și din pensie, se cifrează la 700 de mii de lei. Iordan conduce și un BMW 520D, în valoare de 380 de mii de lei, pe care l-a achiziționat în 2016. Familia sa mai are în proprietate două loturi agricole, un teren intravilan și altul extravilan, două case de locuit, una, de 42,7 metri pătrați, obținută prin moștenire în 2009, și alta de 210,4 metri pătrați, cu acareturi, cumpărată în 2017, evaluată la 780 de mii de lei.

Casa Nelei Budăi. Foto: moldovacurata.md

Vicepreședinta instanței de apel din Capitală, Nelea Budăi, a fost avansată în această funcție de preşedintele Nicolae Timofti în iulie 2013. O anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice arată că magistrata a fost suspectată de SIS că a admis probe false într-un proces şi care a nedreptăţit o femeie sterilizată chirurgical din greşeala medicilor. Ulterior CEDO a dictat despăgubiri de 12.000 de euro acestei femei. Magistrata apare frecvent în rapoartele CSM privind procedurile disciplinare iniţiate pe marginea unor decizii îndoielnice. De asemenea, Budăi se numără printre judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău care, pe 24 noiembrie 2016, au menţinut decizia Judecătoriei Buiucani, emisă de Galina Moscalciuc, prin care a obligat Agenţia Proprietăţii Publice să-i vândă lui Vlad Plahotniuc terenul de la Moldexpo. 

Deşi oficial nu are afaceri şi trăieşte doar din salariu şi pensie, Nelea Budăi are o casă evaluată de experţi la peste cinci milioane de lei. Magistrata a ridicat în 2019 un salariu de 387 de mii de lei, la care se adaugă circa șase mii din activitatea didactică. Pensia magistratei se cifrează la 287 de mii de lei, echivalentul a 24 de mii de lei pe lună. Soțul judecătoarei a adus în familie 133 de mii din pensie. Potrivit ultimei declarații de avere și interese personale, judecătoarea are în proprietate nouă loturi agricole, trei terenuri intravilane și unul extravilan, trei case de locuit cu acareturi, două moștenite în 2015, respectiv 2016 și a treia, de 344,5 metri pătrați, construită în 2012 și evaluată la 1,5 milioane de lei. Magistrata a procurat în 2010 un Range Rover în valoare de 288 de mii de lei.

Mariana Colun
29/06/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii