Cei doi luptători K1, acuzați de omor, au fost achitați: Unul dintre ei a fost amendat pentru huliganism

Unul dintre luptătorii K1 a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și condamnat la o amendă simbolică pentru un singur capăt de acuzare – „huliganism”.

Foto: anticorupție.md

Verdictul a fost dictat acum câteva clipe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, care a solicitat condamnarea celor doi la câte 15 ani închisoare, anunță că va contesta sentința și va insista pe condamnarea lor în corespundere cu faptele comise.

Amintim că, procurorii au cerut condamnarea lor pentru două capete de acuzare: huliganism și vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, soldată cu decesul unei persoane.

Tragedia s-a produs în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial, unde se află și un club de noapte. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șase zile pe patul de spital, din cauza loviturilor.

Potrivit polițiștilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate.

Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, considerat coparticipant la omor, a dispărut, fiind dat în urmărire generală. Pârgaru și Ignat au stat 6 și respectiv 7 luni în arest preventiv, apoi transferați în arest la domiciliu.


Pub