Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Municipalitatea propune soluții pentru remedierea conflictului apărut între locatari și agentul economic care construiește pe bd. Decebal, 5

   2040

Primăria Chișinău vine cu precizări referitor la situația de conflict, provocată de începerea lucrărilor pentru edificarea unui bloc de locuințe din bd. Decebal 5, sectorul Botanica.

Agentul economic a fost convocat la Primărie, unde s-a desfășurat o ședință cu viceprimarii de ramură, Ilie Ceban și Victor Chironda, inclusiv cu reprezentanții Direcției juridice și Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare.

În cadrul discuțiilor cu autoritățile municipale, s-a convenit efectuarea unei expertize independente, de către un specialist de profil ales de locatari, împreună cu reprezentanții preturii de sector. 

Actele permisive pentru construcția respectivului bloc de locuințe au fost eliberate de fosta conducere a Primăriei Chișinău. 

Recent, primarul general, Ion Ceban a emis o dispoziție cu privire la suspendarea lucrărilor de construcție, însă actul administrativ a fost contestat în instanță și, respectiv, a fost anulat.

E de menționat că mâine, 27 iulie, a.c., agentul economic va retrage tehnica de pe șantier, până la prezentarea rezultatelor expertizei solicitate de cetățenii care locuiesc în preajma construcției.