Procuratura a decis: „Kuliokul” și „chitanțele” - nu sunt elemente infracționale. Procesul penal a fost clasat

Procuratura Anticorupție „nu a stabilit elemente infracționale”, în cadrul investigațiilor privind secvența video de la fostul sediu PD, dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, dar și a scrisorii privind așa-zisele „chitanțe” în care ar fi figurat anumite sume de bani, ce ar fi fost semnate de către un deputat socialist. Instituția de urmărire penală anunță încheierea procesului penal pe cele două cazuri.

Foto: Iurie Reniță

„Procuratura Anticorupție a examinat denunțul depus de Andrei Năstase și adresarea lui Iurie Reniță prin care cereau investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani.

Amintim că, în baza celor două denunțuri, procurorii au inițiat un proces penal, în cadrul căruia, după cum am anunțat anterior, au fost examinate inclusiv secvențele prezentate pe 5 iunie 2020 de deputații Iurie Reniță și Lilian Carp cu privire la acțiunile pretins ilegale ale Președintelui Republicii Moldova, dar și scrisoarea anonimă cu așa-zisele ”chitanțe” pentru bani”, se arată într-un comunicat oficial al instituției statului.

Potrivit sursei citate, cei doi denunțători au fost audiați, iar „autorul anonim al pretinselor ”chitanțe” nu a răspuns citației de a se prezenta cu detaliile promise în presă. Nu și-au găsit confirmarea nici alegațiile deputatului Lilian Carp, potrivit căruia, Procuratura Anticorupție ar fi deținut de mai mult timp un stick cu înregistrări video, care au constituit obiectului de investigație a prezentului proces penal”.

„În rezultatul examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.

În cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei, precum și subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală și înaintarea vreunei acuzații penale. În context, adevărul judiciar a fost stabilit reieșind din minimul de posibilități de administrare a probelor de care a dispus Procuratura, respectiv, soluția s-a bazat pe probele legal administrate, la moment, fiind epuizate posibilitățile de a administra alte probe”, menționează Procuratura.

Instituția de urmărire penală precizează că în cazul în care, eventual, vor fi prezentate „probe relevante ce ar afecta temeinicia soluției adoptate, hotărârea de neîncepere a urmăririi penale poate fi revăzută și, după caz, procesul penal poate fi reluat”.

„În context, reiterăm, cât de nepopulare ar fi deciziile Procuraturii, ele și în continuare vor fi bazate pe adevărul judiciar stabilit prin mijloace probatorii exhaustiv prevăzute de lege și nu pe presupuneri, vor fi întemeiate și motivate doar pe circumstanțe de fapt și de drept stabilite cu certitudine și apreciate obiectiv, și nepărtinitor.

Astfel, ca urmare a analizei circumstanțelor faptice și aprecierii, în baza raționamentelor de ordin juridic, a probelor administrate, respectivul proces penal a fost clasat.

Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat autorii denunțurilor, fiindu-le explicat modul şi termenul de contestare a ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale”, se mai arată în comunicatul instituției de urmărire penală.

Pe 18 mai 2020, deputatul Iurie Reniță a publicat o secvență video de lao întrevedere dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, care ar fi avut loc la fostul sediu al Partidului Democrat încă atunci când Plahotniuc era liderul formațiunii. Cei trei ar discuta despre conținutul unei sacoșe negre, cu care a venit Plahotniuc la întrevedere și a încercat să i-o dea lui Dodon. Acesta a refuzat să o ia și ar fi spus să fie transmisă lui „Costea, care să i-o dea lui Cornel”.

Președintele Igor Dodon a negat veridicitatea discuțiilor din secvența video, menționând că acea pungă a fost o provocare, iar secvența video a fost scoasă în public prin intermediul unor „conserve oligarhice”.

Ulterior, instituțiile media au primit o scrisoare anonimă cu poze ale unor „chitanțe” cu cifre, pe care ar fi fost indicate sume de bani și ar fi fost semnate de un deputat socialist. PSRM a respins orice legătură cu acestea și a spus că Vladimir Plahotniuc ar fi cel care „lansează diferite fake-uri, pentru a se răzbuna” pe faptul că a fost obligat să cedeze puterea, acum un an.


Pub