Linkuri accesibilitate

China amenință cu represalii după anunțul SUA că înăspresc condițiile de activitate pentru patru organizații media de stat chineze


China a amenințat că va lua măsuri de răspuns după anunțul Statelor Unite că înăspresc condițiile de activitate pe teritoriul său pentru încă patru organizații media de stat chineze, pe care le consideră instituții de propagandă. Cele patru, inclusiv Televiziunea Centrală a Chinei, sunt adăugate pe o listă de entități pe care Statele Unite nu le mai consideră instituții media, ci misiuni străine. Decizia amplifică o dispută începută în luna februarie. Un purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe, Zhao Lijian, a spus, marți, că decizia Statele Unite ar fi rezultatul unei „mentalități a Războiului Rece”. În Februarie, Statele Unite au desemnat drept misiuni străine alte cinci organizații de presă de stat chineze, inclusiv agenția Xinhua. O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, a spus că toate cele nouă organizații „sunt controlate nemijlocit de guvernul Republicii Populare Chineze”.

XS
SM
MD
LG