(video) Confruntări între polițiști și manifestanți la Haga, în timpul unui protest contra măsurilor de distanțare socială

Poliţia din Haga a arestat zeci de oameni duminică, după ce au refuzat să părăsească un protest împotriva măsurilor de distanţare socială instituite de guvernul olandez pentru a opri răspândirea coronavirusului, informează Reuters, citat de Agerpres.

Foto: dailysabah.com

Aproximativ o mie de protestatari s-au adunat în zona Malieveld din Haga, în apropiere de sediul guvernului olandez, deşi protestul fusese interzis de municipalitate. „Demonstranţii care au refuzat să plece au fost toţi arestaţi”, a scris poliţia pe Twitter, fără să spună câţi oameni au fost reţinuţi.

Presa olandeză a declarat că aproximativ 100 de persoane au fost arestate. Un martor a dat o estimare similară.

Autorităţile au permis ca un scurt protest să se desfăşoare înainte de a le cere manifestanţilor să se retragă. Poliţia a făcut arestările când un grup de aproximativ 200 de persoane au refuzat să plece, a spus martorul.


Pub