Un grup de salariați RED-Nord susțin că în cadrul companiei ar exista focar de infecție cu Covid-19. Întreprinderea: Din circa 1600 de angajați, 27 sunt infectați. Nu este potrivit să fim catalogați drept „focar de infecție”

Un grup de salariați ai întreprinderii RED-Nord SA din municipiul Bălți s-au plâns în presă că sunt impuși să muncească în condiții dificile, întrucât în cadrul companiei există „focar de Covid-19”, iar angajații sunt impuși să muncească în această situație „fatală”. Mai mult, persoanele vizate invocă că focarul s-ar fi pornit de la șefa Serviciului de Personal, care i-ar fi infectat pe ceilalți angajați în mod intenționat. Solicitată de UNIMEDIA, administrația RED-Nord neagă acuzațiile aduse și declară că din circa 1600 de angajați care muncesc în toate oficiile RED-Nord, care sunt repartizate pe toată zona de nord a Republicii Moldova și care vin zilnic la locurile lor de muncă, 27 de persoane sunt infectate.

Foto: esp.md

„Lucrăm de 2 săptămâni într-un focar de Covid-19. Nimeni nu ia nicio măsură în întreprindere fiind că acest focar a fost provocat de persoane care fac parte din administrație și care au protecție din diferite surse la nivel înalt de RED-Nord, cât și la nivel de autorități publice locale din Bălți. Totul a început de la șefa Serviciului Personal”, se arată în scrisoarea anonimă venită pe poșta redacției.

Solicitată de UNIMEDIA, întreprinderea RED-Nord a menționat că că „întreprinderea S.A. „RED-Nord” nu este un focar de infecție, așa cum se speculează în presă. Suntem o întreprindere strategică, oficiile noastre fiind repartizate pe toată zona de nord a Republicii Moldova. Astfel, din cca 1600 de angajați, care vin zilnic la locurile lor de muncă, 27 de persoane sunt infectate. La asemenea proporții, având în vedere faptul că restricțiile au fost relaxate, că oamenii interacționează cu alți oameni, că virusul se răspândește cu o viteză amețitoare, în asemenea condiții, nu este potrivit să fim catalogați „focar de infecție””, scrie în comunicatul emis pe adresa redacției UNIMEDIA de către Olga Ambarțumean, asistenta manager a întreprinderii RED-Nord.

Totodată, întreprinderea a ținut să precizeze care este starea de sănătate a persoanelor infectate cu Covid-19.

„Dintre cei 27 de colegi infectați, nici unul nu se află în stare gravă, în secția de reanimare. Informația este sigură și asumată, întrucât S.A. „RED-Nord” are grijă de angajații săi, organizează testări masive și a luat toate măsurile de siguranță, de la măști, dezinfectant și restricționarea contactului între angajați, până la educarea în interiorul întreprinderii a simțului responsabilității față de celălalt”, se mai arată în comunicat.

În același timp, RED-Nord demontează speculațiile aduse de angajații întreprinderii în legătură cu șefa Serviciului Personal.

„Nu înțelegem specula din jurul doamnei din Serviciul Personal, care și-a luat concediul anual, apoi a fost diagnosticată cu Sars-Covid-19. În momentul în care doamna a mers în concediu, nu avea simptome. Abia după aproape o săptămâna a fost testată și diagnosticată cu acest virus. Așadar, orice interpretare este eronată. Suntem conștienți de proporțiile acestui pericol, reprezentat de virusul Covid. Întreprinderea vrea să își continue activitatea la capacitățile maxime, din respect față de consumatori, iar acest lucru se realizează doar datorită unor angajați responsabili și dedicați”, a conchis RED-Nord.


Pub