Piața de lângă Piața Centrală. Ceban: Unele gherete sunt privatizate și înscrise la Cadastru. Câteva ar putea fi expropriate

Surprize, surprize la Piața Centrală. Multe dintre gheretele din jurul Întreprinderii Municipale sunt privatizate, iar unele sunt înregistrate la cadastru. Acest lucru devine un impediment în reparațiile care se fac pe strada Tighina.

Foto: UNIMEDIA

Mai mult, chiar dacă municipalitatea repară trotuarele, carosabilul și locul de sub gherete, terenul oricum le aparțin comercianților, întrucât au dreptul funciar asupra lui.

„Dacă nu înțelege agentul economic, deconectat de la apă și canalizare. Nu e de ajuns că au privatizat jumătate din Piața aceea, dar și pun interesele private mai sus de interesele publice. Deconectat să fie de la apă și canalizare și să nu mai vedem că există vreun agent economic care își bate joc de municipalitate. Are o butculiță acolo din sticlă și plastic a acoperit guri de canalizare municipale? Bătaie de joc. Chemat aici și de discutat”, a punctat Ceban pe un ton de indignare.

Responsabilii de la primări spun că o soluție ar fi expropriere agenților economici, iar primarul a solicitat să se ia toate măsurile legale.


Pub