11:17:56 28.03.2024
Stiri

PD nu va vota pentru DEMITEREA Guvernului Chicu: „Cineva s-a ambiționat să preia funcția de PREMIER și nu se gândește ce se va întâmpla cu această țară”. Democrații sunt gata de ANTICIPATE

Actualitate 22.06.2020 16:05 Vizualizări3042 Autor: Ziarul National
PD nu va vota pentru DEMITEREA Guvernului Chicu: „Cineva s-a ambiționat să preia funcția de PREMIER și nu se gândește ce se va întâmpla cu această țară”. Democrații sunt gata de ANTICIPATE


Liderul Partidului Democrat (PD), Pavel Filip, susține că la ora actuală nu au loc niciun fel de discuții cu PAS și Platforma „DA” în vederea demiterii Guvernului Chicu și învestirea unui nou executiv. Fostul premier menționează că cineva ar fi „confundat” invitația la un ceai cu discuții serioase privind demiterea Guvernului Chicu.

„Eu am rămas surprins când am văzut în presă că astăzi urmează să aibă loc discuții dintre PD cu PAS și Platforma „DA”. Cei de la PAS și Platforma „DA” l-au întrebat pe domnul Nicolae Ciubuc dacă nu vrea să discute. Dar nu a fost vorba de ceva serios, despre discuții între partide. Nici măcar liderul fracțiunii, Dumitru Diacov, nu a fost invitat. Noi suntem gata de discuții, dar trebuie să fie oficial. Decizia privind iniţierea unor consultări sau constituirea unor alianţe poate fi luată de Biroul Executiv al partidului, Consiliul Politic Naţional al partidului sau Congres. Așa decizie nu a fost”, a declarat astăzi Pavel Filip, în cadrul unui interviu pentru Agora.

Potrivit lui Filip, reprezentanții Platformei „DA” s-au avântat să demită Guvernul Chicu, fără ca să știe ce va urma. „Cine să voteze alt guvern? Credeți că ei (grupul „Pro Moldova” și Partidul Șor) au făcut această investiție de peste 10 milioane de dolari pentru ca să vă voteze vouă premierul? Voi sunteți gata să porniți un joc care nu vă aparține? Doar voi ați luptat împotriva lor”, a precizat liderul PD.

Liderul democraților a mai adăugat că PD nu va vota pentru demiterea Guvernului Chicu.

„Deci, noi nu am avut discuții serioase cu PAS și Platforma „DA”. Cineva s-a ambiționat să preia funcția de premier și nu se gândește ce se va întâmpla cu această țară. Pe lângă criza pandemică, o criză politică ar fi cireașa de pe tort. Eu nu văd matematic cum să fie votat un alt guvern. Voi vreți să contruiți o casă fără a avea proiectul acestei case? Vreți mai întâi să demolați casă existentă, fără ca să știți ce urmează? Noi nu vom vota pentru demiterea Guvernului Chicu. Noi avem cinci reprezentanți în acest executiv”, a precizat Filip.

Fostul premier a mai adăugat că PD este de acord cu PAS în privința necesității organizării alegerilor parlamentare anticipate, doar că acestea nu pot să aibă loc până la alegerile prezidențiale.

„Noi suntem de acord cu PAS că actualul Parlament nu mai reprezintă voința poporului, iar soluția cea mai bună sunt alegerile parlamentare anticipate. Conjunctura politică poate să se schimbe după prezidențiale. Eu sunt convins că PD va intra în viitorul Parlament. Nu același lucru se poate spune de „Pro Moldova” și Partidul ȘOR”, a conchis Filip.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md